"Iubitorii de muzică au în aceste două CD-uri concentrarea fericită a câtorva din momentele cele mai semnificative din cariera dirijorală fascinantă a lui George Georgescu.
De poemul
Till Eulenspiegel a lui Richard Strauss se leagă primii pași în viața de concert în Berlin a tânărului șef de orchestră român și tot pe sunetele unui poem de același compozitor german (
Don Juan) transmis la Radio s-a încheiat existența acestui maestru (1964). În memorabila zi de 15 februarie 1918, pe afișul debutului din capitala Germaniei s-a aflat și
Patetica lui Piotr Ilici Ceaikovski, cutremurătoarea partitură ce l-a însoțit pe afișul reîntoarcerii din "exilul" comunist (1947), după anii grei de interdicție arbitrară din motive politice. În sfârșit, în compania prietenului cel mai devotat al ultimelor clipe, fabulosul virtuoz Sviatoslav Richter, a dirijat
Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Johannes Brahms - compozitorul pe care l-a venerat și tălmăcit de-o manieră inegalabilă vreme de peste o jumătate de secol. Între toate aceste lucrări s-a strecurat pe discul al doilea
Simfonia nr. 1 Clasica de Serghei Prokofiev, surpriza - cum o socotea George Georgescu - primei audiții bucureștene (9 octombrie 1927) după triumfalul turneu întreprins în SUA, când l-a înlocuit la pupitrul Filarmonicii din New York pe Arturo Toscanini. Cea mai încărcată de semnificații partitură a dublului CD va rămâne indiscutabil
Moarte și transfigurație de Richard Strauss, poemul răscruce al vieții maestrului, fiindcă la Festivalul internațional de la Salzburg (1943) a obținut un succes triumfal, iar în concertul memorabil de revenire în fața publicului bucureștean (1947) a trecut parcă de la moarte la înviere, ca tot cu muzica compozitorului german să inaugureze noua sală de concerte din Berlin (1963).
Buchetul capodoperelor sonore gravate pe aceste discuri însumează momente esențiale care au marcat nu numai sufletul și cariera unui dirijor de statură artistică mondială, ci și etapele de afirmare a artei interpretative românești în context universal de la mijlocul secolului al XX-lea. Pe drept cuvânt, discofilii pasionați de rarități se află în fața unor înregistrări legendare."
Booklet: autor Viorel Cosma; prezentare în română și engleză.
CD 1 |
|
# |
Titlu |
Interpret
|
Compozitor/Textier
|
Durată |
Ascultă :
|
1
|
Richard Strauss Poemul simfonic Moarte si transfiguratie op. 24 |
Orchestra Filarmonicii George Enescu, 1963 |
|
00:25:04 |
|
2
|
P.I. Ceaikovski Simfonia a VI-a in Si minor op.74–Patetica |
Orchestra simfonică Radio, 1962 |
|
00:47:36 |
|
|
CD 2 |
|
# |
Titlu |
Interpret
|
Compozitor/Textier
|
Durată |
Ascultă :
|
1
|
Richard Strauss Poemul simfonic Till Eulenspiegel op.28 |
Orchestra simfonică Radio, 1956 |
|
00:14:47 |
|
2
|
Serghei Prokofiev Simfonica I op. 25–Clasica |
Orchestra Filarmonicii George Enescu, 1963 |
|
00:47:43 |
|
3
|
J. Brahms Concertul nr. 2 pentru pian si orchestra op. 83 in si bemol major |
solist Sviatoslav Richter Orchestra Filarmonicii George Enescu, 1950 |
|
00:47:43 |
|
|