Înregistrări istorice din Arhivele Radio România
Apariția CD-ului de față în chiar anul în care Radioul românesc aniversează 85 de ani de existență are menirea de a pune în evidență una dintre marile personalități ale muzicii, a cărei biografie s-a confundat în bună parte cu începuturile acestei instituții culturale de prim rang. Rogalski face parte din valoroasa constelație de muzicieni de la Mihail Jora la Alfred Alessandrescu, de la Constantin Bobescu la Emanuel Elenescu, de la Paul Constantinescu la Mihai Moldovan, care și-a legat numele de radiofonie. O mențiune specială, totuși, pentru Theodor Rogalski: primul dirijor al orchestrei Radio, pe care a condus-o chiar și în anii războiului, în timpul refugiului la Bod. În vremea lui și datorită calităților sale de excepție, Orchestra Radio a parcurs traseul de la ansamblu cvasi-improvizat până la acela de amplu organism simfonic cu statut profesionist.
Intelectual cu preocupări multiple, om de caracter, muzician înzestrat, Theodor Rogalski a îndeplinit în vremea sa un rol cultural cheie.
Chemat de Mihail Jora, în 1930, la alcătuirea Orchestrei Simfonice Radio, a fost dirijor și director timp de peste două decenii (dirijor din 1930 până în 1954, anul morții sale, director între 1939-1944). Astfel, la vârsta de 29 de ani, el se implică în realizarea programelor transmise pe unde radiofonice, contribuind ca nimeni altul la ridicarea ștachetei prestațiilor muzicale la cotele profesionalismului și echilibrarea repertorială a balanței universal – național. A cântat la pian în ansambluri instrumentale mai restrânse sau mai numeroase, a acompaniat soliști, a realizat transcripții, aranjamente, orchestrații, a conferențiat pe teme muzicale, a coordonat și, firește, a dirijat orchestra…
Booklet bilingv (română/engleză) – prezentare de Laura Manolache, autoarea primei monografii dedicate lui Theodor Rogalski.
CD |
|
# |
Titlu |
|
Compozitor
|
Durată |
Ascultă :
|
|
1-3. Theodor Rogalski, Trei dansuri românești / Three Romanian Dances |
|
Theodor Rogalski |
|
|
|
4. Frescă antică / Antique Fresco |
|
Theodor Rogalski |
|
|
|
5-6. Theodor Rogalski, Două schițe simfonice / Two Symphonic Sketches |
|
Theodor Rogalski |
|
|
|
7-9. Cvartetul de coarde în fa major / String Quartet in F Major |
|
Theodor Rogalski |
|
|
|
10-11. Două cântece populare în aranjamentul lui Theodor Rogalski / Two Folk Dances, arranged by Theodor Rogalski |
|
|
|
|
|
12. Jocul „Huțulca” / Huțulca Folk Dance |
|
Paul Constantinescu |
|
|
|
13-14. Tablourile 3 și 4 din suita simfonică Prin Munții Apuseni / Tableaux 3 and 4 from the symphonic suite In the Apuseni Mountains |
|
Marțian Negrea |
|
|
Interpretează / Performers:
Orchestra Națională Radio/ Romanian National Radio Orchestra (1-6, 12, 13-14);
Dirijori / Conductors:
Constantin Silvestri (1-3), Emanuel Elenescu (4),
Alfred Alessandrescu (5-6), Theodor Rogalski (12, 13-14);
George Niculescu-Basu – voce / voice, Theodor Rogalski – pian / piano
(10-11);
Ștefan Ruha și Vasile Horvath – viori / violin, Vasile Fülöp – violă/ viola, Emeric Dula – violoncel / cello (7-9).
Înregistrări Radio România / Radio Romania Recordings:
[1952] (10-11); 1953 (12-14); 1956 (5-6); 1958 (1-3); 1959 (4); 1964 (7-9). |
|