Dumitru Avakian : Personalități care au marcat la noi perioada deceniilor de mijloc ale secolui trecut, compozitorul și dirijorul Theodor Rogalski, dirijorul și compozitorul Alfred Alessandrescu primesc un firesc omagiu din partea instituției care le-a găzduit evenimentele artistice, din partea Radiodifuziunii bucureștene.
Sunt două albume, sunt 3 C.D.-uri ce cuprind pagini de un puternic impact evocator privind istoria vieții noastre muzicale.
Rogalski este primul dirijor al Orchestrei Simfonice Radio, ansamblu pe care l-a condus inclusiv în timpul razboiului, a perioadei refugiului de la Bod, de lângă Brașov. „Datorită calităților sale de excepție, Orchestra Radio a parcurs traseul de la nivelul ansamblului quasi improvizat până la acela de amplu organism simfonic cu statut profesionist”, notează muzicologul Laura Manolache în caietul program al C.D.-ului. Intâlnim aici lucrări proprii, celebrele Dansuri românești, Fresca antică, dar și lucrări ale colegilor. Momente dintre cele mai pitorești ale repertoriului nostru simfonic, de un colorit timbral inefabil, Dansurile… lui Rogalski sunt marcate aici de emoția contactului cu arta dirijorală a lui Constatin Silvestri, așa cum este dansul leganat Gaida, cu celebrul solo de trompetă cu surdină. Puținele imprimări realizate sub bagheta lui Rogalski însuși, sunt prezente aici cu pagini datorate lui Paul Constantinescu și Marțian Negrea.
[...]
2014-03-19 (Adevărul)