CD Audiobook > Lecturi pe întuneric
 
I.L.CARAGIALE. Mofturi 1877-1902
Catalog : 330 DDD
Nr. discuri : 1
Durată CD : 78'55''
Anul apariției : 2012

Stoc : NU

11.50 RON
Descriere
Cronici
 
Pagini de proză jurnalistică
rostite de Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu, Virgil Ogășanu, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Valentin Teodosiu, Mircea Constantinescu, Magda Duțu.

Selecție de Costin Tuchilă și Pușa Roth.

Ce este moftul? Ca într-un joc de oglinzi, la contemporanul nostru Caragiale moftul se ascunde și se revelează. Dar la noi, contemporanii lui Caragiale? Moftul, mofturile, moftangiii surprinși de Caragiale sunt printre noi. Actualitatea prozei sale jurnalistice, ca de altfel a întregii sale opere, este un fapt care nu mai trebuie demonstrat. Ochiului lui Caragiale, acelui văz monstruos, alăturat lui simt enorm, nu i-a scăpat nici un aspect al realității pe care o trăia, realitate care, vai, se repetă. Sub lupa acestui simț, bisturiul chirurgical a disecat cu precizie un întreg organism social: moravuri, morală individuală și socială, viața socială în cele mai greu de pătruns ipostaze, politică. Iar rezultatul a fost pus sub deviza implacabilă a acestei „silabe vaste cu nețărmurit cuprins“: „O, Moft! tu ești pecetea și deviza vremei noastre. Silabă vastă cu nețărmurit cuprins, în tine încap așa de comod nenumărate înțelesuri: bucurii și necazuri, merit și infamie, vină și pățenie, drept, datorie, sentimente, interese, convingeri, politică, ciumă, lingoare, difterită, sibaritism, vițiuri distrugătoare, suferință, mizerie, talent și imbecilitate, eclipse de lună și de minte, trecut, prezent, viitor – toate, toate cu un singur cuvânt le numim noi românii moderni, scurt: MOFT.“
În lectura actorului Radu Beligan, această caracterizare vesel-tristă, cu rol de profesiune de credință, desprinsă din „Moftul român“, articol-program apărut în primul număr al periodicului „Moftul român“, „revistă spiritistă națională, organ hebdomadar pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană“ (I, nr. 1, 24 ianuarie 1893), deschide spectacolul aflat pe acest CD.
Acest spectacol are mica lui istorie.
În 22 februarie 1998, se difuza la Radio România Cultural emisiunea „Caragiale și moftul român“, înscrisă în seria „Clasicii dramaturgiei universale“, realizatori: Pușa Roth, Costin Tuchilă, Vasile Manta. Textele și fragmentele de texte (Moftul român, Moftangii, În stilul și cu sintaxa „Monitorului oficial“, Temă și variațiuni, Politică, Succesul „Moftului român“, Diverse, Eclipse, Telegrame, Raport CFR, Greșeală de tipar, Culmi, Moșii – Tablă de materii) au fost interpretate în premieră absolută la radio de mari actori: Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu, Valentin Uritescu, Mitică Popescu, Virgil Ogășanu..., în ordinea „intrării în scenă“. Textelor enumerate li s-a adăugat schița Amici, în versiunea inegalabilă a lui Radu Beligan și Ion Lucian.
Un spectacol din care nu lipsește ideea de lume ca teatru, căci moftul și moftangiii sunt cât se poate de teatrali. Sau, dacă vreți, lumea ca moft, o lume care trăiește prin ziar, căci „gazeta este pâinea cotidiană a opiniei publice“. Mofturi, moftangii, Mitici, eclipse, culmi, nimicuri, gogoși? Nu ne rămâne decât să vă urăm: Mofturi plăcute! Atenție însă: moftangiii sunt printre noi!
(Fragmente din prezentarea Lumea ca moft, semnată de Costin Tuchilă).

I.L. CARAGIALE, Mofturi 1877- 1902
Ascultă :
SUMAR CD
1. Moftul român, fragmente („Moftul român”, nr. 1, 24 ianuarie 1893)
Interpretează: Radu Beligan, Ion Lucian, Magda Duțu – 3’31”
2.-4. Moftangii:
2. Rromânul („Moftul român”, 3 februarie 1893) – 4’26”
3. Rromânca („Moftul român”, 11 februarie 1893) – 6’22”
4. Savantul („Moftul român”, 19 februarie 1893) – 4’54”
Interpretează: Mircea Albulescu
5. Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!!
(Moftul român”, 7 februarie 1893)
Interpretează: Mircea Albulescu – 4’29”
6. Politică, fragment („Moftul român”, nr. 19, 4 aprilie 1893)
Interpretează: Virgil Ogășanu – 2’36”
7. Temă și variațiuni („Voința națională”, 22 august 1885)
Interpretează: Mircea Albulescu, Valentin Teodosiu, Mitică Popescu – 11’35”
8. In stilul și cu sintaxa „Monitorului oficial“ („Claponul”, nr. 1, 1887)
Interpretează: Valentin Uritescu – 0’51”
9. Greșeală de tipar („Calendarul Moftului român”, 1902)
Interpretează: Valentin Uritescu – 0’26”
10. Gogoși, fragmente („Claponul”, nr. 1, 1877)
Interpretează: Mircea Albulescu, Mircea Constantinescu, Valentin Uritescu, Magda Duțu – 3’48”
11. Mofturi, fragmente („Moftul român”, nr. 32, 20 mai 1893; nr. 33, 30 mai 1893)
Interpretează: Valentin Teodosiu, Mircea Constantinescu, Magda Duțu – 1’46”
12. Amici („Universul”, 11 februarie 1900)
Interpretează: Radu Beligan, Ion Lucian, Virgil Ogășanu – 8’25”
13. Mitică, fragmente („Universul”, nr. 12, 14 ianuarie 1900)
Tot Mitică, fragmente („Moftul român”, 1901)
Interpretează: Petre Lupu, Mircea Constantinescu, Valentin Teodosiu, Magda Duțu – 8’40”
14. High-life („Moftul român”, nr. 14, 1893)
Interpretează: Mircea Albulescu – 3’10”
15. Culmi, fragmente („Moftul român”, nr. 39, 23 iunie 1893)
Interpretează: Virgil Ogășanu – 0’46”
16. C.F.R. Raport către șeful mișcării din partea șefului unei gări
(„Moftul român”, nr. 19, 4 aprilie 1893)
Interpretează: Mitică Popescu – 0’52”
17. Diverse („Calendarul Claponului”, 1878)
Interpretează: Virgil Ogășanu – 0’39”
18. Eclipse („Calendarul Claponului”, 1878)
Interpretează: Mitică Popescu – 0’35”
19. Telegrame, fragment („Universul”, nr. 283, 15 octombrie 1899)
Interpretează: Valentin Uritescu – 1’05”
20. Succesul „Moftului român” („Moftul român”, 7 februarie 1893)
Interpretează: Valentin Uritescu – 3’26”
21. Magnum mophtologicum („Moftul român”, nr. 15, 1893)
Interpretează: Valentin Teodosiu – 2’42”
22. Moșii (Tablă de materii) („Moftul român”, nr. 8, 18 mai 1901)
Interpretează: Virgil Ogășanu – 3’49”

Producție a Teatrului Național Radiofonic, 1998
Realizatori: Costin Tuchilă și Vasile Manta
Regia artistică: Vasile Manta
Data difuzării în premieră: 5 iulie 1998, Radio România Cultural

Material iconografic prelucrat din publicații aflate în colecțiile Arhivei Scrise Radio România