CD Muzica > Radio România Muzical
 
CADMIEL BOȚAC
Recital de pian
Beethoven, Chopin, Enescu
Catalog : 510 DDD
Nr. discuri : 1
Durată CD : 76:36
Anul apariției : 2021

Stoc : DA

23.00 RON
Descriere
Cronici
 

Cadmiel Boțac a început studiul pianului la vârsta de patru ani, iar dăruirea cu care a continuat se reflectă întru totul în interpretarea sa. În prezent student la Universitatea de Muzică și Arte din Viena, tânărul Cadmiel Boțac a avut parte de numeroase recunoașteri ale meritelor sale prin obținerea Premiului întâi și Premiului Radio România Muzical la proiectul „Zilele Lipatti” (2010), a Mențiunii de Onoare la concursul internațional „Concertino Praga” (2013) sau prin câștigarea bursei „Moștenitorii României Muzicale” (2020). În 2017, la „Transylvanian International Piano Competition” – Brașov, primește Premiul Radio România Muzical, distincție ce i-a oferit ocazia unei sesiuni de înregistrări pentru realizarea acestui prim compact-disc.
Vă propun o incursiune sonoră interesantă prin care să vă aduc aminte de clipele frumoase ale vieții, dar și de momentele de suferință, de greutăți și de întristare. De fapt, îmi doresc să vă îndemn la o continuă căutare a adevăratului sens al existenței umane. O căutare pe care o veți descoperi în cele trei lucrări alese, diferite ca stil, dar care au ca elemente comune frământările și trăirile interioare ale unor mari creatori. Suferința, boala și neputința lui Ludwig van Beethoven și ale lui Frédéric Chopin, precum și „Clopotele sonore” imaginate de George Enescu, sunt trei situații care reflectă dorința omului de comuniune cu Divinitatea.
Acestea sunt gândurile pline de sensibilitate ale unuia dintre străluciții reprezentanți ai școlii românești de pian – Cadmiel Boțac, născut în 1997, la Sighetu Marmației. Prin acest prim album al său, tânărul artist demonstrează că doar cu har și tenacitate, cu dăruire și perseverență, cu minuțiozitate și pasiune se poate pătrunde în lumea atât de specială a pianiștilor-concertiști.

(Octavia Gălescu – extrase din prezentarea albumului)

Recital de pian
 
# Titlu Interpret Compozitor/Textier Durată
Ascultă :
1
1-3. Sonata nr. 23 op. 57 în fa minor „Appassionata”    Ludwig van Beethoven  00:24:50 
2
4-7. Sonata nr. 2 op. 35 în si bemol minor „cu marș funebru”    Frédéric Chopin  00:26:50 
3
8-11.Suita nr. 2 op. 10 în Re major    George Enescu  00:24:49 
Înregistrări speciale, Radio România, Studioul de concerte „Mihail Jora”, 3-7.09.2018.

Text de prezentare: Octavia Gălescu