Autor : EMIL BOTTA
Colecție. Serie :
Copertă / Ilustrații : Tudor Jebeleanu
ISBN : 978-973-7902-80-1
Format : 17 x 17
Nr. pagini : 64
Durată CD : 27'11''
Anul apariției : 2011
Stoc :
NU
9.00 RON
Descriere
Cronici
Ascultă :
Poeme rostite la Radio 1967-1973
Prezentare (Ce decapitat, ce crin inocent…) de Bogdan Alexandru Stănescu
Pentru majoritatea ascultătorilor, vocea lui Emil Botta nu aduce în minte decât obsesiv-compulsiva cerere a profesorului alcoolic de la barul fantomatic din Reconstituirea lui Pintilie: „Oriental, cremă de mandarine, Oriental...“ E un epifenomen care însoțește uitarea și care nu face altceva decât să „valorifice“ imaginea actuală a lui Botta: un fost mare actor.
Foarte puțini știu că numele lui Emil Botta poate figura fără nici o rușine sau compromis din partea clasificatorului printre, așa cum s-a mai spus, cei trei mari B ai poeziei române (adică alături de Blaga și Bacovia), că proza sa inclasificabilă nu este deloc inferioară atât de mult lăudatului și relativ recent redescoperitului Blecher sau că articolele sale de critică cinematografică reprezintă operă de pionierat în domeniu.
Versurile pe care le ascultați acum fac parte, în zdrobitoarea lor majoritate, din ciclul Vineri, integrat de autor în volumul de Versuri din 1971. Provin din perioada târzie de creație a poetului, când accesele sale expresioniste din primele două volume dispăruseră într-un manierism melancolic, chiar cantabil. Nimic mai paradoxal, dat fiind că poezia lui Botta nu poate fi „cântată“, repetițiile, ticurile sale vin ca tot atâtea opreliști: ea se cere scandată, întreruptă, reașezată pe paliere noi.
Vocea impresionantă a lui Botta, bântuie, domină și induce poeziei o tensiune cum numai cunoașterea intimă a misterului o poate face.
(Fragmente din prezentarea Ce decapitat, ce crin inocent…, semnată de Bogdan Alexandru Stănescu)
EMIL BOTTA
Noapte din Andersen
Sumar CD
1. Vino, nu veni; 2. Nenumărații; 3. Noapte din Andersen; 4. Revizorul nostru; 5. Toți crinii; 6. Corp ceresc; 7. Ielele, Dânsele; 8. Muzeul; 9. Mamei mele; 10. Împresurarea; 11. Lucitoare; 12. Rugămintea; 13. Poetul și lumea lui; 14. Un dor fără sațiu; 15. Ordin (fragment); 16. Proverb (fragment);17. Oglinzile