Evenimente
 
8 Octombrie 2024 , ora 19:00:00
Ateneul Român
Participa : chitaristul Dragoș Ilie
 
Eveniment
Multimedia
 

Chitaristul Dragoș Ilie, o adevărată revelație a ultimilor ani pe scenele românești de concert, dar și la nivel internațional, susține marți, 8 octombrie, ora 19.00, un recital extraordinar în Sala Mare a Ateneului Român. Recitalul face parte din seria Radio România Muzical “Moștenitorii României muzicale”, dar și din proiectul “Discoveries” propus de EBU (European Broadcasting Union), care cuprinde înregistrări cu repertorii și soliști ieșiți din comun.

Dragoș Ilie a participat la competiția pentru bursa “Moștenitorii României muzicale”, oferită de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, în 2021, câștigând, ex aequo alături de violoncelistul Cornelius Zirbo. Premiul a însemnat chiar oportunitatea profesională pe care și-a dorit să o pună în practică în cadrul bursei: realizarea unei sesiuni de înregistrări în vederea publicării unui disc. Înregistrările au fost realizate în decembrie 2021, iar prima ediție a discului „Guitar delights” a apărut la Editura Casa Radio, în 2023. La finalul recitalul din 8 octombrie 2024, se lansează a doua ediție a acestui album, care s-a bucurat de mare succes, iar Dragoș Ilie va oferi autografe la finalul recitalului, în foaierul Ateneului Român, la standul Editurii Casa Radio.

La sugestia Radio România Muzical, Dragoș Ilie a devenit partenerul de scenă al celebrului violonist Alexandru Tomescu în cadrul turneului Stradivarius 2022, formând astfel un duo care a evoluat de atunci pe numeroase scene, naționale și internaționale.

Programul recitalului de chitară clasică susținut de Dragoș Ilie propune o călătorie printre țări, stiluri și piese, multe dintre ele rarități pentru publicul românesc. Sonorități românești – în Sonatina de Bela Bartok și „Lăutarul” din Suita „Impresii din copilărie” de George Enescu; sonorități vieneze, în două sonate de Wenzeslaus Thomas Matiegka, compozitor ceh care a trăit între anii 1773 și 1830, unul dintre marii chitariști ai secolului al XIX-lea; sonorități japoneze, într-o piesă semnată de japonezul Toru Takemitzu și alta a cubanezului Leo Brouwer, explorând însă universul nipon; sonorități spaniole, în piese de Manuel de Falla și Joaquin Rodrigo.

Dragoș Ilie: Acest concert ce urmeaza să-l cânt la Ateneu are o însemnătate dublă pentru mine. Este o trăire cu adevărat specială să cânți într-un veritabil templu al artei, care a găzduit cei mai mari muzicieni ai noștri, mă gândesc aici în special la Enescu…

În același timp, îl simt și ca o întregire, împlinire a venirii mele permanente acasă. Am pregătit un program ce sper să vă încânte, cu muzica mea preferată: repertoriu românesc, lucrări japoneze, dansuri spaniole, sonate vieneze pentru chitară romantică. Sper să ne putem bucura împreună de magia chitarei. Vă aștept la concert, pe 8 octombrie!

Recitalul din 8 octombrie de la Ateneul Român, ora 19.00, este transmis în direct de Radio România Muzical. Prezintă Cristina Comandașu.

Biletele vor fi disponibile din data de 25 septembrie la casa de bilete a Ateneului Român și pe site-ul www.fge.org.ro.

Arhiva evenimente