Cristina Manole : În colecţia „Biblioteca Radio“ a apărut în acest an, nu cu mult timp în urmă, volumul-album 10 Mai. Casa Regală a României în cronici radiofonice (1930-1944), sub egida Editurii Casa Radio, dar şi cu concursul Editurii Istros şi al Muzeului Brăilei „Carol I“. O culegere de documente din Arhivele Societăţii Române de Radiodifuziune, cu o necesară şi argumentat-explicativă punere în temă de Gabriel Badea-Păun. Avem la îndemînă un corpus de conferinţe ţinute la radio, unde intervenţiile unor oameni politici (Regele Carol al II-lea, Nicolae Iorga, Armand Călinescu, Gheorghe Brătianu, Regele Mihai I) se intersectează, interesant şi fericit, aş zice, cu luările de cuvînt ale unor personalităţi culturale (de talia lui Tudor Arghezi, Alexandru Rosetti, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Gusti, Ion Marin Sadoveanu etc.) sau ecleziastice (patriarhul Nicodim, preotul Vasile Radu), care conturează nu doar episoade din istoria României, dar şi portretul în mişcare al Casei Regale a României. Am apreciat şi frăgezimile de limbaj ale epocii – de exemplu, în „Regele şi plugărimea“, conferinţă din 1939 a lui Ion Scutaru, inginer agronom, consilier şi inspector în Ministerul Agriculturii, o conferinţă de - spre destinul ţăranului român care nu are cum să nu ne emoţioneze –, dar am luat notă şi de multele chestiuni arzătoare ale societăţii româneşti din care făcea parte şi Casa Regală. Este limpede – şi prin acest excurs în timp, cu ajutorul unor înregistrări de epocă – faptul că încă nu se evaluează corect aportul Casei Regale Române şi al suveranilor ei la modernizarea României. Multele lupte şi confruntări intestine interbelice şi anii de dominaţie comunistă asupra spaţiului public românesc au deformat o realitate care, abia în aceşti ani de după 1989, începe să fie refăcută. Că sîntem monarhişti sau republicani, că avem opţiuni ideologice diferite, nu avem cum să nu ne raportăm la deceniile în care Casa Regală a României, ieri sau astăzi, a făcut istorie. Un volum în care ne sînt prezentate, de asemenea, interesante fotografii, care însoţesc nu mai puţin miezoase luări de poziţie. Se conturează o lume care nu mai este, se pune la locul cuvenit personalitatea regilor României şi rolul Casei Regale a României. Mircea Dinescu poate sta liniştit, principele Radu nu apare în volum.

2015-09-11 (Observator Cultural, nr. 789)