● Tudor Banuş & Şerban Foarţă, Tandem, CD-carte, Editura Casa Radio, 2014.

Pe Şerban Foarţă l-am numit acum ceva timp, chiar în această rubrică, Captain Picard al poeziei româneşti, pentru energia şi ingeniozitatea cu care a explorat frontierele genului liric. În ultimul deceniu, Şerban Foarţă a publicat enorm, uneori şi cîteva cărţi pe an, a rescris cărţi vechi („retocmit pre stihuri“), a dramatizat în versuri şi a versificat à la manière de, a experimentat liric pe subiecte date, a scris „rimoromane“ şi romane palindromice, „naraţiuni fotovirtuale“ şi „dagheroversuri“, a compus eseuri, epistolare şi cărţi de interviuri, a tradus şi a adaptat din alte limbi, astfel încît, privind acum în urmă, Şerban Foarţă pare că şi-a pus în cap să inventeze cîte un gen pentru fiecare carte publicată. Jocurile fonetice şi lingvistice (aliteraţii, omofonii, eufonii, tautofonii, holorime, omonime, paronime, acronime, anagrame ş.cl.), dar şi licenţele şi pseudoetimologiile, citările şi citatele, pastişele şi parodiile, (lipo)grafiile şi grafemele, toată gama de giumbuşlucuri cu sunete, litere şi sensuri se găseşte în opera sa absolut originală şi perfect intraductibilă.

Povestea cărţii de faţă (care se înscrie în seria de cărţi-colaj şi albume realizate de Şerban Foarţă, în anii trecuţi, împreună cu graficieni precum Romelo Pervolovici şi Ion Barbu) este, pe scurt, aceasta: poetul timişorean Şerban Foarţă şi ilustratorul parizian Tudor Banuş s-au întîlnit reciproc, la distanţă de cîţiva ani, în cărţi – în Enciclopedia Zmeilor a lui Mircea Cărtărescu (Editura Humanitas); respectiv, în volumul de versuri Nu ştiu alţii cum sînt… (Editura Cartier). Cei doi artişti au descoperit că sînt născuţi în aceeaşi zi de 8 iulie şi s-au numit „fraţi într-un baroc şi zodie“. Colaborarea celor doi a început în toamna lui 2012, cînd revista Observator cultural le-a găzduit rubrica de desene & poeme „Tandem“ care, după cincizeci de episoade, s-a transformat în această carte. Metoda de lucru la două mîini a celor doi artişti a fost chestionată de Ovidiu Şimonca într-un interviu luat în oglindă în toamna anului trecut, interviu din care-i citez pe amîndoi: „Trimit la Timişoara desenul, însoţit de un titlu provizoriu. Uneori îi discutăm/disecăm semnificaţia prin e-mail sau la telefon. Cîteodată poetul «vede» aspecte ce dau o altă interpretare desenului decît cea pe care am iniţiat-o… Dansul acrobatic de idei şi subtilitatea intelectuală ale poetului deţin performanţa de a îmbrăca în cuvinte potrivite desenele mele“ (Tudor Banuş) şi „Primesc desenul său prin e-mail… Unele (de fapt, cele mai multe) desene sînt baroce, onirice sau de o mare bogăţie a «arabescului», a liniei sinuoase, a volutei… Relaţia poezie – desen rezidă, pentru mine, în verbul elin graphein, «a scrie» şi, totodată, «a picta»… Dacă, îndeobşte, graficianul ilustrează textul literar, în cazul nostru e pe dos.“ (Şerban Foarţă)

Într-o carte de acum cîţiva ani, Încă un căpcăun (Editura Curtea Veche), Şerban Foarţă compunea un meta – poem sub forma unui joc al limbii în care autorul se proiecta în lumea binecunoscutului monstru (lingvistic, se-nţelege!) Shrek, devenind, pe numele mic, Shrekban. Ei bine, Tandemulanything rhymes, chiar şi în cazul unor monştri onirici de cuvinte, alcătuind o arcă a fabulelor ermetice, un breviar borgesian ludic, un fantasy grafico-liric-livresc, însoţit de citate din latină sau din engleza internaută, altoit cu referinţe la scriitori români precum Cantemir, Blaga, Arghezi, Bacovia sau Barbu, şi străini, precum Shakespeare, Goethe, Tennyson, Lautréamont.

Tandemul Banuş – Foarţă este un perpetuum graphile barochist, deopotrivă grafic şi scriptural, vizual şi muzical (şi nu doar prin cele două CD-uri pe care poetul îşi recită cele 50 de poeme), oniric şi livresc, enciclopedic şi ludic, ermetic şi gratuit. Un experiment plin de fantezia celor două limbaje, după cum se poate vedea, chiar dacă unilateral, fără desenul originar, în poemul următor, intitulat „Muzica sferelor“, care are un motto din Faust-ul lui Goethe – „Die Sonne tönt nacht alter Weise / In Brudersphären Wettgesang“:

„Muzica sferelor nu e făcută din geamăt şi ţipete,
ca una ce nu e o arie vorbită, un Sprechgesang,
altminteri, în gînd, iar nu în auz, stelarele sclipete,
cu toatele,-şi au sonul propriu: cling-cling sau balang,
şi, precum nestematele neîncuiate în sipete,
strălucesc după zodie, chakră sau rang.
Cu toatele,-au fost ridicate în cer cu un scripete
şi atîrnate de boltă, cum ornicu-n turn, cu un ştreang;
numai că el nu se vede – aşa cum, în ţara Egipet, e
invizibilă raza ce leagă cu fir de paiang
cele trei piramide Giza de triada de clipete
ale, iarna, centurii-Orionului, căruia-i ţin cosmicul hang,
astfel încît armonia celestelor sfere îmbibe-te, –
cea pe care gravura o-nchipuie-n cheie Yin-Yang…“

2015-03-12 (Dilema veche, nr. 578, 12-18 martie 2015)