Mariana Marin, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Constatin Stan. Iată patru scriitori, dintre cei mai importanţi, ai unei generaţii literare care a făcut să curgă multă cerneală. Generaţia `80, care a dat un suflu nou literaturii române oficiale şi oficioase, generaţie care a primenit nu doar limbajul literar, dar şi pulsul intern al unei literaturi. G`80 a generat şi destule controverse literare, dar şi duşmănii care azi sînt deja uitate. Atacurile imunde ale grupării celor de la Săptămîna şi Luceafărul versus apărarea in corpore a generaţiei de către cei de la România literară – la Bucureşti, prin Nicolae Manolescu, Mircea Iorgulescu şi Ovid S.Crohmălniceanu – şi de către cei de la Europa Liberă – la Paris, prin Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, şi la München, prin Gelu Ionescu. Toţi cei amintiţi îi apărau pe tinerii scriitori români care erau încă la primii paşi. De la sublim la disperare, doar un pas. Poemele Marianei Marin şi prozele celorlalţi confraţi spun multe. Dincolo de poezie, dincoace de viaţa de zi cu zi. Erau uneori dispute la baionetă, în mod cert. Fum. G`80 încă nu şi-a spus ultimul cuvînt, chiar dacă au venit nouăzeciştii şi douămiiştii. Şi atunci cînd nu au avut schimburi polemice, moartea a făcut multe nedreptăţi. De aici, cumva, prin aceste destine postume ale unor autori şi ale unor cărţi care, venind acum spre noi, reînvie, chiar şi fulgurant, personalitatea unor figuri importante ale literaturii ultimelor decenii din secolul trecut. 

Ladies first, cum ar veni, voi îndrăzni cîteva vorbe, plecînd de la recentul CD-Carte, numit Scrisoare deschisă sau Nu mă mai aşteptaţi la ore mici (Editura Casa Radio, 2014, Poeme rostite la Radio, între 1991-2002, Cuvînt înainte: O poetă extraordinară de Nicolae Manolescu, ilustraţii, un splendid acompaniament grafic la poeme de Tudor Jebeleanu şi o postfaţă colectivă, Cinci texte, fiecare dintre ele, o caldă evocare-apreciere-emoţionant admirativă, fraternă, ca o îmbrăţişare fără cuvinte, texte semnate de: Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru şi Ion Bogdan Lefter). Şi cu asta cred că am spus totul despre poemele citite sau transmise direct de vocea Marianei Marin de pe teribilele înregistrări de la Editura Casa Radio. „Autoarea volumului Un război de o sută de ani, cu care a debutat în 1981, putea fi, cu mai multă şansă, o mare poetă. Mariana Marin rămîne oricum o figură extraordinară a unei generaţii de care o desparte aproape totul“, îşi începe Nicolae Manolescu elogiul-evocare dedicat poetei. Prezentare care se regăseşte şi în recentul o Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc (Editura Paralela 45, 2014). Pun sub semnul nedumeririi acel putea fi o mare poetă (eu cred că Mariana Marin, pe care nu am cunoscut- o personal, dar căreia i-am citit cu multă participare minunatele poeme, a fost şi rămîne o mare poetă! La urma urmelor, din ce punct începe măreţia, de la cîte fire de nisip începe o grămadă? – se întrebau grecii în Antichitate – şi un cuvînt care, iar, mă persecută, un oricum (adică ce? Cum oricum) aruncat dezinvolt şi vag concluziv-dubitativ. Să trecem însă peste aceste observaţii şi să ne bucurăm, alături de congenerii ei poeţi – fiecare text, repet, este impresionant, se pare că la bune sentimente postmortem stăm bine, nu neapărat doar în cazul de faţă, ci în general –, care deplîng dispariţia, la doar 47 de ani, a poetei.A unei mari poete. Poeziile Marianei Marin, citite sau ascultate, o minune. Fără poate, fără oricum. Restul e proză. 

2014-12-05 (Observator Cultural, nr. 751)