● Mariana Marin, Scrisoare deschisă, CD-carte, poeme rostite la Radio (1991-2002), „Cuvînt înainte“ de Nicolae Manolescu, ilustraţii de Tudor Jebeleanu, Editura Casa Radio, 2014.

Era şi timpul ca, după mai bine de un deceniu de la dispariţia ei prematură, să mai apară un volum cu poemele Marianei Marin (1956-2003). Iar această CD-carte – conţinînd 27 de poezii plus un mic interviu despre şi versuri de Virgil Mazilescu (totul însumînd 34 de minute cu vocea poetei), la fel de multe ilustraţii de Tudor Jebeleanu, un „Cuvînt înainte“ de Nicolae Manolescu şi încă cinci mărturii ale colegilor de generaţie: Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru şi Ion Bogdan Lefter –, această ediţie cu puţin din toate este un cadou neaşteptat, oferit pe final de an de minunata editură Casa Radio.

Foarte inspirat felul în care a fost gîndită CD-cartea! Introducerea o face Nicolae Manolescu, cel care în anii ’80 conducea şedinţele Cenaclului de Luni şi care îşi aminteşte că cea dintîi lectură a poetei în faţa tinerilor poeţi şi critici optzecişti „a fost un răsunător insucces“. Manolescu o vede acum, poate şi atunci, ca pe „o excepţie greu de tolerat“: „Obsedată de condiţia tragică a artistului, poeta nu vorbea pe înţelesul Cenzurii şi nici măcar nu avea dispensa datorată de congeneri caracterului ludic-înşelător al discursului.“ Mircea Cărtărescu vede poezia Marianei Marin tot ca pe un discurs hibrid în cenaclul lunedist: „Dintre influenţe, le-a păstrat pe cele metafizic-expresioniste specifice poeziei transilvane; de asemenea, a descoperit militantismul politic şi social al poeţilor germani din România. A rezultat un alt fel de poezie decît cea tipic optzecistă: o rostire gravă, sinceră, etică în esenţa ei, o poezie a răului existenţial şi a ororii istoriei.“ Despre formula ei poetică vorbeşte şi Ion Bogdan Lefter, care nu o desparte atît de mult de optzecişti, precum o fac cei doi deja menţionaţi, spunînd chiar că poezia ei s-ar putea să nu fie pe deplin şi exact înţeleasă: „Versurile ei sînt, într-un anumit sens, înşelătoare, mizînd pe un echilibru fin între conţinut şi formă: îşi asumă cu vizibilă francheţe o atitudine fermă, intransigentă faţă de un sistem opresiv şi, în genere, faţă de toate «relele lumii», cu toate riscurile, reale şi deloc mici în anii ’80; dar construiesc atari mesaje şi efecte de directeţe cu mijloace, de fapt, sofisticate, pe o gamă stilistică amplă, în care se regăsesc o parte dintre procedeele predilecte ale congenerilor săi (narativism atent regizat, discurs «biografist», metafore concret-abstracte, intertextualisme ş.a.m.d.), cu tendinţa de a generaliza parabolic, de unde aspectul de pildă morală al multor poeme.“ Un poem precum „Atelierele“, unul dintre cele mai bune, îi dă dreptate lui I.B. Lefter, altele însă îl contrazic. Oricum, cele 26 de poeme rostite la Radio, dintre cele apărute în volumele Atelierele, Mutilarea artistului la tinereţe şi Zestrea de aur, plus unul rămas inedit (cel care dă şi titlul CD-cărţii şi pe care îl reproduc mai jos), conturează o imagine destul de limpede a poeticii Marianei Marin.

Secţiunea „Madi“, în care colegii de generaţie, ascultîndu-i vocea pe CD (după ultima înregistrare, Mariana Marin a mai trăit doar cîteva luni şi fiecare urmăreşte inflexiunile vocii pentru a-i surprinde „sfîrşeala“), şi-o amintesc pe poetă în diverse ipostaze şi istorisesc mici întîmplări sau doar gesturi şi vorbe, este emoţionantă. Titlul CD-cărţii funcţionează şi în sens invers, căci evocările prietenilor poetei sînt, ca şi poemele sale, tot o scrisoare deschisă, una plină de dragoste.

2014-12-04 (Dilema Veche, nr. 564)