Cu oarecare întârziere am intrat în posesia unui volum care prin forma aleasă de a ni se adresa: tableta-document, ne uşurează înţelegerea multor probleme ale trecutului nostru îndepărtat. Am în vedere volumul Noi, latinii Bizanţului semnat de fostul meu coleg în îndelungata activitate în Radio-Televiziunea Română, dar şi coleg, parţial de şcoală şi studii, dobrogean de oricine, Dionisie Şincan. Volumul cuprinde 48 de „tablete”-text şi două CD-uri cu textele în rostire radiofonică şi a fost editat prin grija doamnei Sofia Şincan, la rîndul său cunoscut comentator al instituţiei amintite mai înainte. Cartea a apărut în condiţii grafice de excepţie la Editura „Casa Radio”. Toate textele au fost rostite la emisiunea duminicală „Matinal”.

Spre deosebire de cele mai multe contribuţii bazate pe document şi scrieri anterioare, „tabletele” din volumul la care facem trimitere au un argument în plus pentru credibilitate şi, pot afirma, hotărîtor.
Dionisie Şincan, reluînd unele teme, probleme, documente ori cînd vorbeşte primul despre o descoperire, cînd înregistrează o noutate îi face, publică revelaţia, strigă, să luăm aminte: „Am avut în mînă acest volum, înainte de a fi fost expus” (este vorba de expoziţia „Monumentae Romaniae Vaticana”); „Voi vorbi astăzi despre alte documente, cercetate de noi, ţinute în mînă de noi la Arhiva secretă: documente despre bazilicile creştine, din primele veacuri, pe pământul dintre Dunăre şi Mare – 17 la număr, cunoscute pînă acum –, despre episcopii Teotim şi Evangelicus, despre biserica tomitana, care avea strânse legături cu biserica din Capadocia, loc pe care, printr-un schimb de scrisori între creştinii de aici şi cei de acolo, s-a hotărît trimiterea rămăşiţelor pămînteşti ale sfîntului Sava, martirizat la apa Buzăului, de goţii lui Athanaric, în anul 372. Sunt, apoi, documente vorbind despre sfintul Niceta Remesianul, episcopul dacilor, la anul 414, despre sfinţii Ioan Cassian şi Dionisie cel Mic, Exiguul, şi despre Aeticus Istricus (de la Histria Pontică), mari gînditori porniţi din Dobrogea şi deveniţi străluciţi ierarhi şi învăţaţi Ia Roma şi la Bizanţ” (pp. 11-12). Autorul revine şi insistă cu privire la autoritatea şi rolul lui Niceta. „Pe vremea cînd sfintul Cassian a pornit de pe valea Casimcea din Dobrogea de azi, să instituie monahismul occidental în părţile Marsiliei, sfintul Niceta, „apostol al dacilor”, cum este numit de sfintul Pâulin de Nola (bun prieten al sfîntului Niceta), scria De ratio ne fidei (Despre raţiunea credinţei) şi – lucru de căpetenie – compunea imnul Te Deum laudamus (Pre Tine, Doamne, Te lăudăm), păstrat azi în rugăciunea liturgică în toată lumea. Am ţinut în mînă manuscrisul acestui imn…” (p. 31).

Expunînd o bogată documentaţie inedită ori constatarea directă, Dionisie Şincan insistă, argumentează, pune în lumină zone obscure, înlătură incertitudinea. Fiecare „tabletă” se constituie într-o adevărată lecţie/expunere nemailăsînd loc ambiguităţii. Remarc o devoţiune totală faţă de foarte mulţi, nu am informaţia pentru a spune toţi, dintre cei ce s-au avîntat/ aventurat către luminiţa de la capătul tunelului, adăugind, fiecare, măcar o cît de mică parte spre consolidarea columnei noastre spirituale, la răsăritul îndepărtat unde trăiesc de două milenii „latinii Bizanţului”.

2007-08-11 (O carte pe zi)