Cronici
 
Cronică
Multimedia
 
interviu realizat de Tiberiu Comandașu cu dirijorul Horia Andreescu :

Cu privire la această lucrare, dirijorul Horia Andreescu a declarat:

"În toate centrele muzicale ale lumii se înregistrează continuu felurite muzici. Înregistrările sunt o excelentă extindere în spațiu și timp a numărului ascultătorilor.
Consider că Oratoriul bizantin de Paști de Paul Constantinescu - o muzică profundă și totodată aș spune surprinzător de încurajatoare pentru optimismul pe care îl degajă Învierea Domnului, ultima parte a acestei lucrări - este un oratoriu care nu dă glas doar sfâșietoarelor Patimi ale lui Hristos, ci și Învierii Sale.
Am căutat și cred că am reușit împreună cu Orchestra Națională Radio, Corul Academic Radio și excelenții soliști, să trăim și să transpunem ascultătorilor adevărul acestei minunate muzici capabile să întărească echilibrul interior sufletesc al contemporanilor noștri.
Iar faptul că s-a descoperit partitura inițială - se credea despre ea că nu mai există - ne oferă o șansă de a pătrunde mai adânc în laboratorul creației lui Paul Constantinescu, devenirii acestei muzici; așadar, avem un patrimoniu pe care începem și este bine să-l valorificăm.
Iată că echipa actuală a Editurii Casa Radio a reușit să dea acest important impuls, adică tipărirea și imprimarea acestui compact-disc. Este o șansă mare ca această muzică să pătrundă și pe alte meridiane ale lumii. "

2010-03-28 (Radio România Actualități)