Cronici
 
Cronică
Multimedia
 
Valentina Sandu-Dediu, Dan Mihai Goia :

Valentina Sandu-Dediu, muzicolog:
„Mărturisesc că la început când am fost solicitată să scriu această prefață a CD-ului am avut o strângere de inimă, nu cunoșteam lucrarea, nu o cunoșteam și din vina mea, dar și pentru că lucrarea a avut un destin mai umbrit, a rămas în penumbră, spre deosebire de celălalt oratoriu bizantin al lui Paul Constantinescu, cel de Crăciun, care a existat totuși în viața muzicală europeană, a fost editat pe CD-uri și pe discuri LP. Nu este și cazul Oratoriului de Paști, care, după prima sa audiție, din anii ‘40, a rămas necântat până în 1990, când Cristian Mandeal l-a readus în atenția publicului, alături de Filarmonica bucureșteană. Și iată că acum, prin efortul Radioului, al maestrului Horia Andreescu și al maestrului Dan Mihai Goia, Oratoriul este plasat într-un circuit european. Și poate că nu exista moment mai potrivit pentru așa ceva. Este o muzică românească, prin filonul bizantin din care a pornit Paul Constantinescu, dar și o muzică modernă, europeană, cu o dramaturgie densă și cu o spiritualitate care îmbină pe cea bizantină, estică și pe cea protestantă, vestică. Pentru că evident că marele model al lui Paul Constantinescu au fost Pasiunile lui Johann Sebastian Bach.

Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio:
„Este una dintre lucrările pe care le-am prezentat în cei 10 ani de când sunt dirijorul Corului Radio cu mare bucurie și emoție. Iată că au trecut șase ani de când am înregistrat acest Oratoriu și în postul mare avem bucuria să se lanseze această lucrare absolut specială a muzicii corale românești. Cineva spunea odată că Palestrina melosului bizantin este Paul Constantinescu pentru noi. Din acest punct de vedere, a fost o reală bucurie și emoție să înregistrăm acum șase ani acest frumos și pătrunzător în inimile noastre Oratoriu. Am colaborat cu maestrul Horia Andreescu, am avut o garnitură de soliști de excepție, Eduard Tumagian, Gabriela Popescu, Mircea Moisa, pronunțând numai soliștii principali ai acestui Oratoriu. A fost o perioadă frumoasă cea de colaborare cu Orchestra Națională Radio, pentru că am prezentat Oratoriul în concert și după aceea o săptămână am înregistrat. L-am reascultat recent cu mare bucurie și aș spune că momentul Prohodului este de o mare sensibilitate și de o mare trăire. Finalul – exuberant, așa cum fiecare dintre noi așteptăm sărbătoarea Învierii Domnului. A fost o perioadă de trudă, dar mă bucur că totul se încheie acum cu lansarea acestui CD. Sperăm că și alte înregistrări ale noastre, cum ar fi Vecerniile lui Rahmaninov, să prindă viață și să poată bucura inimile tuturor melomanilor din sala de concerte și pe cei care ascultă acasă.

2010-03-26 ()