Decenii în şir, înainte şi după 1989, Paul Grigoriu a fost una dintre vedetele radioului public. Un redactor şi un realizator de emisiuni radiofonice, atunci cînd nu a ocupat şi funcţii administrative. O personalitate. O voce pregnantă, care a impus nu doar informaţii şi comentarii, ci şi stil. Ieşit din circuitul vieţii publice şi retras într-o orgolioasă solitudine, într-un sat din Muntenia, Paul Grigoriu revine în atenţia admiratorilor săi cu un volum de false memorii/amintiri. G de la Gugiumeni. Falsă monografie (Editura Casa Radio, 2013) conţine extrase în lectura autorului – volumul beneficiază de un CD şi de un cald şi evocator cuvînt înainte semnat de Titus Vîjeu. Cartea lui Paul Grigoriu este o tandră-amar resemnată evocare a satului românesc de astăzi. Un Macondo autohton (Gugiumeni este o ficţiune), populat de oameni vii. Lumea moromeţilor intraţi în UE şi admişi în NATO. Splendide portrete de ţărani – cu nume şi biografii care l-ar fi entuziasmat pe MHS (Ciupeală, Oac, Limbă, Nae Ozon, Stomac, Alifie, Pistolică, Sebo – de la C’est beau, „după trei ani de muncă în Belgia, mustăcios şi sărac lipit pămîntului...“, Colivaru, Mangiare, Coşbuc, Bau, Vasiliu-Bolnavu), calde evocări ale Gugiumenilor –, locuri şi oameni, dar şi preumblări prin memoria afectivă a autorului. „Vremuri“ – la propriu şi la figurat – cu Phoenix, cu „obiceiuri de nutriţie“, diverse alcătuiri ale lumii rurale şi „tendinţe ocupaţionale actuale“, care sînt expresia lumii în care supravieţuieşte România reală. Nu ştim cît de eternă, dar ea există. Acum. După cartea lui Sorin Preda, Moromeţii. Ultimul capitol, avem încă o mărturie de prima mînă despre această lume care există şi nu se vede. De luat aminte. Un gînd de bine lui Paul Grigoriu. Care acum tace. Şi scrie.

2014-02-21 (Observator Cultural, Nr. 711)