Cum, necum, au trecut şi sărbătorile pascale. Catolice sau ortodoxe. Românii au răsuflat uşuraţi şi că Gigi Becali a fost eliberat şi pus sub sechestru judiciar - iată că am mai învăţat ceva... – am aflat ca ne paşte şi un nou brand de ţară (Să ne trăiască, dar ştim bine că „Fabulospirit”-ul, o aiureală cu pseudostaif, ne-a costat 100.000 de euro...) aşa că ne putem întoarce liniştiţi si la nişte cărţi a căror apariţie ar putea să treacă neobservată. Şi ar fi păcat. Realmente.

Dar cui îi mai pasă că scapă din vedere o carte bună când sunt atâtea alte tentanţii, culinare şi turistice, politice sau sportive? Bătaia celor 30 de haidamaci rugbisti de mai săptămânile trecute, lăsată cu fracturi de mandibulă şi gioale rupte ar putea fi cu greu uitata. Şi ar mai fi destule subiecte şi teme grase de pritocit, daca le-am tot ocoli şi pe cele grave.

O astfel de apariţie editorială, sub semnul dramaticului, se dovedeşte a fi şi volumul Istoria trece, cuvântul rămâne... , Editura Casa Radio, 2008. Apărut sub auspiciile unor distinşi istorici precum Adrian Cioroianu si Liliana Muşeţeanu, care îngrijesc ediţia. Un volum subintitulat, pe bună dreptate, Mărturiile ultimului director al Societăţii Române de Radiodifuziune din perioada precomunistă, testimoniu de mare valoare istorică, documentară, dar şi umană a celui care a fost Vasile Ionescu. Pagini de vibrantă istorie – dacă nu cumva cuvintele sunt deja tocite când intrăm în contact cu atâtea suciri şi răsuciri care au fost nu doar ale istoriei, dar si ale oamenilor... - secvenţe dintr-o Românie care a fost cândva şi nu mai este. Trecutul transformat în mărturie trăită, fapte, oameni şi întâmplări, multe dramatice, altele de-a dreptul ticăloase redevin actualitate prin acest document, de ce nu, şi literar. Cui nu-i place, sa citească elucubraţiile atâtor juni imberbi, care-şi închipuie că ecologia si sexologia, trăncăneala hoaţă şi virtuozităţile retorice pot împinge universul înainte.

O lansare de carte la Centrul de Presa al SRR, cu ştaif şi prezenţă regală – la prezentările dichisite ale unor nume precum acad. Dan Berindei, Valeriu Râpeanu, Liliana Muşeţeanu sau PDG al SRR Maria Ţoghină – şi în interesul unui neaşteptat de numeros public, mai mult sau mai puţin regalist sau radiofonist, a readus în actualitatea mistificata de azi, strâmbătăţile istoriei de mai ieri. Vasile Ionescu conduce o instituţie importantă a statului roman – Radioul era altceva într-o lume fără televiziune – ca apoi să fie luat în tărbacă de comunişti. 13 ani de puşcărie grea, ca apoi recursul la memorie să nască aceste memorii de o certă valoare. Dispusa pe trei mari secţiuni, ce acoperă decenii de istorie colectiva româneasca, dar dau măsura şi unui tragic destin individual, memoriile lui Vasile Ionescu sunt încă o mărturie zguduitoare despre propriul nostru trecut. Mai avem nevoie de el, ne mai foloseşte la ceva daca nu reuşim să ne rupem de acest contingent fugos care ne risipeşte în nimicuri efemere? Fiecare răspunde pe cont propriu. Vasile Ionescu si-a făcut datoria. A scris despre viata lui, a Radioului pe care l-a servit exemplar, dar si a unei Romanii care, iată, se zbenguie astăzi între NATO, UE şi capriciile fiecăruia dintre noi.
Hristos a înviat!

2009-04-23 (Ziua)