Au participat: actriţa Alexandrina Halic, Alexandru Ciubotariu (ilustratorul colecţiei "Noapte bună, copii!" şi coordonatorul seriei BD+CD "Radio-Prichindel"), copiii de la Şcoala "Hermann Oberth", însoţiţi de scriitoarea Ioana Nicolaie.

Transcriem câteva fragmente din înregistrarea manifestării.

Alexandrina Halic: Buna ziua şi bine v-am găsit! În fiecare an, un grup de copii talentaţi şi isteţi, iubitori şi de cărţi, şi de teatru, se întâlnesc în fiecare an cu Editura Casa Radio. O editură minunată în care nu numai că puteţi citi lucrurile care vă interesează, ci puteţi să le şi auziţi imprimate în cele mai bune condiţii şi în interpretările cele mai de calitate.
Eu mă numesc Alexandrina Halic. Am o vârstă venerabilă, nu vă mai spun câţi ani, important este că o parte din vârsta asta am petrecut-o în studiourile Radioului, imprimând nenumărate lucruri frumoase. Radio România a avut şi are o mare calitate: a înregistrat în interpretări foarte frumoase şi cu actori foarte buni toată literatura de preţ a copilăriei. Fonoteca de Aur a Radioului a ajuns pe audiobook-uri, audiobook-uri care v-au căzut în mână în mod sigur, în care v-aţi întâlnit cu autori de preţ, cu Dickens, cu Mark Twain, cu o colecţie întreagă de „Noapte bună, copii!”. Există […] mai ales voci de calitate. E păcat că azi copiii şi mai ales tinerii nu mai ştiu de actori mari care au înregistrat foarte multe lucruri pentru voi.
Eu am intrat prima oară într-un studio de radio când eram încă studentă, aveam vreo 18-20 de ani […] O să vă povestesc cum se petreceau lucrurile într-un studio de radio […]. Nu exista un calculator care să ajute la înregistrări, exista un magnetofon […] cu o bandă magnetică. Banda aceasta magnetică curgea, înregistra, noi ne bâlbâiam, făceam pauze, şi după ce înregistram o bandă mare venea un domn operator foarte priceput care din foarfecă tăia şi lipea cu scotch banda acolo unde trebuia scos câte ceva care nu era de folos. Asta dura foarte mult, era destul de greu, astăzi apeşi pe nişte butoane şi totul curge înainte. De pildă, eram într-o pădure şi aveam nevoie să foşnească iarba. Astăzi, există pe calculator toate sunetele din natură de care este nevoie. Atunci luam o bandă de magnetofon folosită şi o foşneam bine în faţa microfonului şi suna a foşnet de frunze, a iarbă călcată, a iarbă uscată. [...] Aveam nevoie să păşim pe nisip, aveam nevoie să se audă paşi pe pietriş, paşi pe marmură într-o sală grozavă... Şi acum există plăcile respective de marmură, există nisip, există pietriş pe care actorii păşesc, ca şi cum ar merge prin Sahara, iar microfonul la îndemână înregistrează totul. Multe din efectele acestea sau aproape toate le făceam în studio. Vă daţi seama câtă muncă, dar şi cât amuzament era în toată treaba asta [...]. E fascinant să lucrezi într-un studio şi să creezi iluzia că toate acestea se întâmplă aievea. [...]E foarte greu atunci când nu ai decât vocea în faţa unui microfon să creezi o lume întreagă, să mergi cu Tom Sawyer pe Mississippi, sau să zbori cu Peter Pan, sau să fii cu Micul Prinţ în Sahara [...].
Audiobook-urile, colecţia „Noapte bună, copii!”, ca să vă atragă, sunt ilustrate de un foarte talentat ilustator. Il avem lângă noi, şi o să-i dau imediat cuvântul, înainte de a vă da vouă cuvântul[...].

Alexandru Ciubotariu: Mulţumesc [...]. Aşa cum dna Alexandrina Halic v-a explicat cum se înregistra o piesă de teatru, o să explic cum facem eu şi colegii mei o bandă desenată pentru că această colecţie pe care o relansăm astăzi este însoţită de o bandă desenată pentru a fi mai uşor de parcurs textul şi pentru a crea un univers paralel cu cel înregistrat acum foarte mult timp. Eu cred că este o colecţie unică în lume, încă cercetez acest lucru, dar o bandă desenată care să beneficieze de un soundtrack sau să aibă toate piesele înregistrate în spate, adică atunci când o citiţi puteţi privi şi detaliile decorului şi puteţi auzi şi muzica sau sunetul de fundal [nu cred ca mai există]. Este o colecţie pe care o coordonez de ceva vreme şi care îmi este foarte foarte dragă.
O să vă explic în câţiva paşi cum se face o bandă desenată, că poate odată vă va tenta să faceţi şi acest lucru.
Cea mai importantă în banda desenată este povestea. Dacă vă alegeţi o poveste clasică, sau chiar o întâmplare din viaţa voastră, acesta este primul pas. Cu această colecţie am avut un mare noroc pentru că pe lângă faptul că poveştile sunt memorabile – ele au fost adaptate odată pentru un scenariu radiofonic, deci se bazau foarte mult pe dialog, ceea ce este foarte important în banda desenată –, ele beneficiază şi de o primă prelucrare a textului brut, ceea ce puteţi să faceţi şi voi: să luaţi o poveste clasică şi să o adaptaţi pentru o bandă desenată.
Pasul doi ar fi să identificaţi, să vedeţi ce personaje populează această povestire. Dacă este Capra cu trei iezi, de pildă, […]trebuie să încercaţi să vă imaginaţi cum arată aceste personaje […].
Apoi ar trebui să faceţi alte schiţe în care să împărţiţi acţiunea în momentele cele mai importante pentru a face acele casete cu momentele importante, un fel de storyboard, cum este la film, în care personajul ocupă locul principal şi textul – cealaltă parte a casetei. Trebuie să puneţi o singură acţiune într-o casetă, pentru că nu se pot întâmpla trei-patru acţiuni într-o singură casetă[...]. Acesta ar fi, cum se cheamă, decupaj, adică o decupare a poveştii în momente [...].
Apoi ar fi lucrul efectiv la bandă desenată, ceea ce înseamnă desen, culoare, scrierea textului, care este important să fie lizibil pentru că este foarte important ca toată lumea să poată să citească [...].
Ultimul pas este publicarea, produsul final, pe care puteţi să-l arătaţi prietenilor, profesorilor sau îl puteţi publica în revista şcolii, iar peste ani de zile să-l publicaţi la Editura Casa Radio. Vă mulţumesc.

Ioana Nicolaie: [...] Mulţumim foarte mult şi că ne-aţi arătat cum se face o bandă desenată şi vă mulţumim tare mult doamna Halic că ne-aţi povestit cum se făcea o piesă de teatru la radio şi ne-aţi învăţat o mulţime de trucuri[...]. Noi ştim că Editura Casa Radio face nişte cărţi minunate, că face audiobookuri [...]. Dacă n-aţi fi punctat dumneavoastră lucrul acesta, eu nu m-aş fi gândit, bănuiesc că este o colecţie unicat, bănuiesc că poate fi înscrisă în Cartea Recordurilor, ca şi concept este un unicat, şi pentru că valorifică nişte lucruri extraordinare care există în arhiva Radio şi care trebuie să ne bucure pe noi toţi. Mulţumim Casa Radio că ne daţi aceste cărţi, ele nu se fac decât cu ajutorul unor oameni minunaţi care scotocesc acolo, ascultă... nu ştiu cum se întâmplă exact, dar bănuiesc că ascultaţi foarte mult şi alegeţi atât cât puteţi, nu atât cât doriţi. Dar sperăm să avem cât mai multe cărţi mai departe.[…]

2013-05-31 ()