Cronici
 
Cronică
Multimedia
 
Cristina Comandașu :

Obișnuim să ne amintim de oamenii care reprezintă valorile culturale ale României prea târziu, când ei deja nu mai sunt printre noi. De aceea, cred cu tărie că toți ar trebui să-i urăm "la mulți ani!" pianistului Valentin Gheorghiu care mâine împlinește 85 ani și să ne bucurăm de el mai ales când este alături de noi. Este timpul să schimbăm această nefericită obișnuință promovată, e drept, și de media avidă de senzațional.

E greu de crezut că Valentin Gheorghiu, unul dintre cei mai importanți pianiști români ai secolului XX, chiar împlinește 85 de ani - pentru că sunt atât de puțini pianiștii care mai cântă pe scenă la vârsta de 85 ani. Dar Valentin Gheorghiu cântă încă la aceleași cote înalte cu care ne-a obișnuit în cei 70 de ani de carieră pe care i-a traversat. Sâmbătă, 23 martie, îl putem asculta la Ateneu într-un recital alături de violonistul Gabriel Croitoru și violoncelistul Marin Cazacu, iar în 9 aprilie apare într-un recital la Sala Radio, susținut alături de violonistul Gabriel Croitoru în cadrul festivalului "Viori de colecție".

Astăzi, o lansare de disc-eveniment

Valentin Gheorghiu a ales să-și sărbătorească ziua de naștere alături de publicul său. Chiar astăzi, 20 martie, de la ora 18, Librăria Humanitas Kretzulescu din București găzduiește o lansare de disc-eveniment a ultimului album înregistrat de Valentin Gheorghiu - discul "Duo - Roxana și Valentin Gheorghiu" apărut la Editura Casa Radio și prezentat de Radio România Muzical. Sunt înregistrări realizate între anii 2009-2012 la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, dirijori Alain Paris și Mihail Agafița. La eveniment vor vorbi câțiva dintre prietenii pianistului Valentin Gheorghiu - muzicologul Grigore Constantinescu, dirijorul Horia Andreescu, violoncelistul Marin Cazacu, ca și trei dintre realizatorii Radio România Muzical: Liliana Staicu - redactor șef, Anca Andriescu și Monica Cengher. Pianistul va oferi și autografe.

Un mare artist

Iată deci un moment în care putem alege să fim alături de pianistul Valentin Gheorghiu, unul dintre numele relevante ale artei interpretative românești și care, poate fără ca noi să ne dăm seama, a făcut atât de multe pentru fiecare dintre noi în parte în cei 70 ani de când cântă pe scenă. Pentru că un mare pianist devine o formă de expresie a întregului popor din care provine. Iar Valentin Gheorghiu, în modestia sa excepțională, niciodată nu și-a arogat aere de vedetă: avem încă atât de multe de învățat de la acest om minunat al cărui crez a fost să servească muzicii, așa cum a făcut-o cândva și mentorul său, George Enescu.

La mulți ani, Valentin Gheorghiu!

2013-03-20 (Adevărul)