Marius Gherman :
Pe coperta a IV-a a celei de-a treia cărți publicate de ea, colaboratoarea noastră Oana Georgescu mărturisește că visează să fie un biograf celebru. Și în precedentele sale volume aborda viața și cariera unor celebrități ale scenei, actorii ( Surâsul și lacrima scenei, 1998), în interviuri, însă. De această dată dedică o sută de pagini doar lui Cornel Fugaru, reușind performanța de a elabora cartea contracronometru, într-un timp record, pentru a o putea lansa cu ocazia concertului de la Sala Radio dedicat aniversării a 40 de ani de carieră artistică a compozitorului, dar și a aceluiași interval de timp de la lansarea formației Sincron, al cărui lider a fost, după cum se știe, cunoscutul muzician. […]
Prefața fostului coleg de școală Liviu Tudor Samuilă, primul prezentator al formației Sincron, cunoscutul om de televiziune și-a descoperit așadar (timpuriu vocația!) ne întoarce mult în timp, în vremuri pe care autoarea, mult mai tânără, nu avea cum să le cunoască direct. Cu atât mai mult meritul ei este indiscutabil, reușind să-și apropie oameni, locuri, spiritul unei epoci, întâmplări pe care ni le aduce în fața ochilor cu har și indiscutabil talent actoricesc, fiind evident faptul că a consultat documente și a audiat sute de melodii. Cartea se citește pe nerăsuflate, fiecare capitol parcurgându-se cu nesaț, ca un mic roman polițist, mai ales pentru cei care au trăit acele timpuri: diriginta care l-a convins să dea examen la Conservator, doamna Miseta Giuleanu, soția rectorului Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, înființarea formației Sincron la inițiativa impresarului Emil Kost, debutul fulminant, lansarea alături de grup a unor soliste devenite ulterior faimoase, în frunte cu Anda Călugăreanu, suspendarea directă de către autoritățile comuniste pentru că îndrăzniseră să cânte în limba engleză, un alt moment care a produs scandalul-filmul „8 minute de vis”… Cartea ar putea constitui ușor scenariul unui film artistic, fiind articulată nervos, fără respiro, iar cititorul este prins în mrejele ei: urmează celebrul film „Împușcături pe portativ”, apoi întâlnirea, tot pe coordonate muzicale, cu aceea care-i este azi nu numai soție, dar și cea mai apropiată colaboratoare, ca textieră, dar și ca director al festivalului internațional „Steaua de aur”, Mirela Voiculescu-Fugaru, primele turnee peste hotare, venirea pe lume a lui Vlad, plus un bogat tabel cronologic și zeci de fotografii completează un volum emoționant, străbătut de un fior nostalgic autentic. Mărturiile unor colaboratori care i-au fost aproape în multe momente ale tumultoasei sale vieți și cariere vin să întregească portretul unui muzician care este mai tânăr ca oricând la cei 64 de ani ai săi. Jos pălăria în fața unor oameni care iubesc arta și au sprijinit acest proiect (Antoaneta Piloș), care poate va constitui punctul de plecare pentru o serie de biografii tipărite, în aceleași condiții excepționale, de Editura „Casa Radio”. Până atunci să ne mulțumim să călătorim prin lumea muzicii ușoare cu Cornel Fugaru, parcurgând cu încântare paginile biografiei semnate de Oana Georgescu…
2005-04-01 (Actualitatea Muzicală)