Marin Diaconu :
Nu doar dintr-o deformare personală, ci și din una profesională - căci până acum istoria filosofiei românești afost scrisă aproape numai cu cărțile tipărite de gânditori -, semnalez această importantă lucrare bibliografică. Desigur, ea este deosebit de important pentru cunoașterea adecvată, reală a istoriei Radioului românesc. Doar că, precum o facultate, sau o academie, sau o editură, sau o asociație profesională ș.a., Radioul a fost și este o importantă instituție prin care s-a promovat cultura națională. Iar un loc de frunte, încă de la înființarea postului național de Radio, a fost deținut de Filosofie. Reamintesc numai că prestigioasa și populara emisiune "Universitatea Radio" a fost creată de Dimitrie Gusti, în martie 1930, și vine, fără întrerupere, până astăzi. În programele "Universității Radio" de până în 1944, o zi din săptămână - la o oră de maximă audiență: între 19-20 sau între 20-21 - era rezervată filosofiei. Mai toate spiritele noastre filosofice au fost invitate să-și citească, să-și rostească gândurile (doar lui Iorga i s-a permis să vorbească liber, fără text) în fața microfonului de la București.
După ce în 1998 a apărut volumul I, 1928-1935, acest al II-lea volum ne dă lista tuturor conferințelor, din toate domeniile, grupate de conferențiari. Volumul a apărut la Editura Casa Radio (director: Sebastian Sârcă) și a fost elaborat de un colectiv format din: Elena Albu, Adriana Dumitran, Claudian Dumitran și Virginia Rusu, sub coordonarea Lilianei Mușețeanu.
Dintre filosfii, logicienii, eticienii, sociologii sau esteticienii care au rostit conferințe în anii 1936-1940 amintesc pe: Petre Andrei, Vasile Băncilă, Dan Botta, Traian Brăileanu, Emil Cioran (cuProfilul interior al Căpitanului, 27 noiembrie 1940), Petru Comarnescu, Alexandru Dima, Mircea Eliade, Anton Galopenția, Dimitrie Gusti, Traian Herseni, Mircea Vulcănescu, C. Rădulescu-Motru, Mihail Ralea ș.a. [...]
2002-07-02 (Universul cărții)