Dan Boicea :
Editura Casa Radio a scos în Colecția „Biblioteca de Poezie Românească“ un nou CD-carte, cu poeme rare ale lui Mihai Eminescu, recitate de actorul Marcel Iureș.
Pe CD se găsesc „Vis și alte treizeci de poeme necunoscute“, restituite de Petru Creția, alese și prezentate de Mircea Cărtărescu.
În textul său de prezentare, intitulat „Predoslovie la o carte audio“, scriitorul Mircea Cărtărescu spune că, printre alții, Perpessicius s-a ocupat de recuperarea operei poetice a lui Eminescu, iar după moartea sa, abia în 1976, printr-o colaborare dintre Academia Română și Muzeul Național al Literaturii Române a fost reluat acest proces. Au fost publicate alte zece volume într-un interval relativ scurt de timp: 1977-1994.
Cei doi cercetători care și-au luat această sarcină extenuantă au fost istoricul literar D. Vatamaniuc, bun cunoscător al epocii lui Eminescu, și filologul Petru Creția, ajutați de o echipă fluctuantă de cercetători. Apariția, în 1994, a volumului al XVI-lea (Corespondență și documente) al Operelor lui Eminescu încheie, prin urmare, o muncă de jumătate de secol, spune Cărtărescu.
Petru Creția și-a adus o contribuție esențială, cea mai importantă, de fapt, din ultimii ani, alături poate doar de editarea încă unui pachet din corespondența poetului. Numărul 1 (82) din 1991 al revistei „Manuscriptum“ (condusă de același Petru Creția) a fost un număr special dedicat în întregime publicării unor poezii inedite eminesciene.
Poeme mai puțin citite
Mircea Cărtărescu explică: „Numărul din „Manuscriptum” cuprinde trei secțiuni. În prima sunt publicate 24 de poezii complet inedite, despre a căror existență în manuscrisele eminesciene nu a avut nimeni cunoștință anterior. A doua secțiune cuprinde încă 16 poezii publicate recent, mai ales în 1989 și 1990, în diverse reviste și nereluate în nici un volum. În fine, în ultimul compartiment întâlnim 12 reconstituiri și autonomizări, dintre care cinci inedite. În total, Petru Creția oferă în acest număr istoric nu mai puțin de 52 de poezii necunoscute ale lui Eminescu“.
„Citind deodată întregul corpus al noilor poezii, am avut surpriza să nu văd nici o deosebire între textele celor trei secțiuni. Toate sunt de același înalt interes, toate cuprind poeme puternice, îndrăznețe, inventive, de rară frumusețe. Am renunțat cu greu la câteva dintre ele pentru ediția actuală pe compact disc, și aceasta numai datorită spațiului de înregistrare limitat prin forța lucrurilor“, mai spune Mircea Cărtărescu.
2012-12-06 ("Adevărul")