[...] Titlul articolului nostru reproduce o constatare amară pe care profesorul, filosoful, omul de cultură, memorialistul, autorul de note de drum, demnitarul şi nu în ultimul rând, oratorul Ion Petrovici o făcea într-una din conferinţele sale radiofonice din 1935 intitulată Talentul oratoric.

Volumul apărut la Editura Casa Radio şi-a propus să ne dea o imagine completă a prezenţei lui Ion Petrovici la Radio. Pentru că alături de conferinţele ţinute în ciclul "Universitatea Radio" sunt incluse în Addenda: Alte contribuţii radiofonice, precum Cuvântări ţinute sau transmise la Radio (cum este Răspunsul la Discursul de recepţie la Academia Română al lui Lucian Blaga). Interviuri (şi aici este locul să semnalăm faptul că în momentul când numele lui Ion Petrovici era pronunţat cu multă parcinomie, redactori precum Dona Roşu şi Nicolae Florescu au avut curajul să-i solicite convorbiri). Cel al tânărului - pe atunci - istoric literar Nicolae Florescu reprezintă un document memorialistic de primă importanţă.[...]

Întrebarea care se pune este următoarea: priveşte această bogată culegere realizată în condiţii ştiinţifice de înaltă ţinută semnalându-se variantele, eliminările şi configuraţia manuscriselor ceea ce atestă exigenţa pe care a manifestat-o şi pe acest tărâm Ion Petrovici, doar un interes circumscris la trecutul Radioului? Sau contribuie la integrarea imaginei privitoare la locul pe care Ion Petrovici îl ocupă în istoria culturii noastre?

Răspunsul nu poate fi decât afirmativ. Conferinţele lui Ion Petrovici rămân în substanţa lor ale unui gânditor, oricare ar fi subiectul – şi nu o dată atunci când abordează probleme să le spunem abstracte – previne "publicul ce va avea imprudenţa să lase aparatul deschis sau va ezita să-l închidă, după întâiele cuvinte exprimate" ce îl aşteaptă! Textele sale reprezintă meditaţii asupra transformărilor spirituale petrecute în structurile societăţii contemporane lui.

2002-12-21 (Curierul Naţional)