Leonid Dimov, 7 poeme rostite la radio, ilustrate de Constantin Popovici,
cuvânt înainte de Ion Bogdan Lefter, Seria „Colecţionarul de voci”, Bucureşti, Editura „Casa Radio”, 2011

Chiar fără să conţină poeme inedite, volumul editat de Casa Radio este un eveniment editorial. Redactorii editurii au găsit în arhiva radioului public înregistrări din anii 1968-1970, şapte poeme recitate de Dimov plus un interviu luat de Ion Drăgănoiu. Nu e vorba de volumul 7 poeme din 1968, ci de alte texte, publicate în volumele Carte de vise (1969) şi Eleusis (1970): Vis cu devisceraţii, Într-un orăşel de munte, Vis cu cai, Vis cu bufon, Sinestezii, Vis cu leneş, Perspectivă. Volumul cuprinde textele poemelor, ilustraţii de Constantin Popovici (gen colaj, diferite substanţial de desenele lui Florin Pucă, ilustratorul volumelor antume ale lui Dimov) şi un CD cu înregistrările.

Spun că avem de-a face cu un eveniment editorial în primul rând, pentru că sunt înregistrări de arhivă, iar în al doilea rând, pentru că sunt rare: acestea sunt singurele şapte poeme recitate de poet care s-au găsit în arhiva radio. Dar nu doar de valoarea documentară este vorba. Dimov îşi recită poemele pe un ton incantatoriu, care adaugă valoare muzicalităţii oricum deosebite a poeziei sale. Să luăm un singur fragment, ilustrativ pentru sonoritatea poeziei dimoviene, din poemul Perspectivă: „Se-aşterne-n necuprins salon deşert,/ Tăcerea crustaceilor la fiert,/ Şi încă asfinţeşte-a nemurire/ O veghe de uleiuri în clondire.// Mai dă-mi un pic din gingaşul aspic,/ Trandafiriu, de cangur inamic/ Şi nu mă părăsi, vom bea-n tăcere/ Spirtoase de smarald din compotiere.// Senil cleştar al cupelor ciocnite/ Va născoci-n plafoane stalactite/ Prin sicomorul vinelor, un puls/ Iridii va purta, de dangăt muls.” Dimov recită ca un adevărat actor: lungeşte vocalele, accentuează „r”-urile din primul vers, apasă pe „în”-ul în „încă”, face pauză după „pic” şi „aspic”, rosteşte repede şi scurt, pe un ton îngrijorat: „Şi nu mă părăsi!”. Lectura lui Dimov din propria poezie e un adevărat spectacol. O lectură cu adevărat revelatorie. Cuvintele rostite de poet îţi aduc lucrurile în faţa ochilor, în concreteţea lor fizică. Cum nu cred să se mai fi scris în această pagină despre o carte audio, îi rog pe adversarii tehnologiei să nu se grăbească a dezavua audiobook-ul ca idee în sine. În primul rând că, pentru omul grăbit al mileniului trei, el este un bun mijloc de a gusta un act cultural în condiţii altminteri defavorabile acestuia – în maşină, de exemplu. Apoi, în anumite cazuri, lectura unui profesionist, a unui actor, poate îmbogăţi textul: dau ca exemplu aici audiobookul Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupery, realizat cu câţiva ani în urmă de Editura RAO, în lectura comprehensivă şi empatică a lui Florian Pittiş. Lectura de autor, pe de altă parte, nu totdeauna este o idee fericită. În cazul de faţă, este. Chiar prin selecţia textelor, acest audiobook poate reprezenta pentru cititorul nefamiliarizat cu Dimov calea de acces spre fascinanta lume onirică, intens populată de fiinţe, lucruri şi senzaţii stranii, a poeziei dimoviene. Poemele sună cu totul subjugant. Cu excepţia celui din care am citat, toate celelalte şase poeme sunt epice. Sunt, practic, şase poveşti onirice, un decupaj care, întâmplător (poetul a mai publicat nouă volume după cele din care fac parte aceste poeme) şi din fericire, este reprezentativ pentru ansamblul operei dimoviene.

Poemul Într-un orăşel de munte este, el singur, un distilat de poetică dimoviană. Un eu straniu şi imprecis face o călătorie într-un orăşel cu inşi ciudaţi („gravi locuitori şi locuitoare/ Sărind fără rost în trei picioare”), aflat într-o lume „despre care ştiam/ Că există, dar nu credeam”; călătoria, ca în toată poezia dimoviană, are semnificaţii existenţiale: „Macazele trosniră în sfârşit neplăcut/ Şi ne-am oprit în plin trecut”. Finalul dizolvă identitatea eului şi rămâne deschis: „Iar eu, în hainele mele de dimie,/ Am devenit o pată fumurie,/ Apoi o egretă plutind în jos pe scară,/ Apoi un fel de întunecare uşoară,/ Alergând Uşor, alergând bezmetic/ Pe drumul tăiat în lut roşietic/ Cu floreta la şold, să nu pierd diligenţa/ Spre hanul străvechi, din cleştar de Maienţa.” Pură poezie: un text cu sonorităţi seducătoare şi care invită la meditaţie.

Fragmentul de interviu acordat lui Ion Drăgănoiu şi prefaţa lui Ion Bogdan Lefter aduc cititorului lămuriri cu privire la poetica onirică şi la locul lui Dimov în lumea literară a epocii sale. În totul, o apariţie editorială de neratat.

2012-04-10 (România Literară, nr. 13/2012)