● Mircea Horia Simionescu citeşte din Ingeniosul bine temperat, prezentare de Mircea Cărtărescu, Editura Casa Radio, 2011.

● Mircea Nedelciu citeşte din Ora spre zero şi alte proze, prezentare de Ion Bogdan Lefter, Editura Casa Radio, 2011.

S-a vorbit mai puţin decît merita despre audiobook-uri. Deşi piaţa acestui suport este încă fragilă, a crescut mult în ultimii ani şi putem vorbi acum de cîteva tipuri de audiobook. O vreme, Editura Cartea Românească a însoţit volumele de poezie (în special ale tinerilor, dar şi ale unor seniori precum Emil Brumaru) cu CD-uri pe care poeţii îşi citeau poemele şi e regretabil că această formulă editorială hibridă a fost abandonată. Humanitas Multimedia, campioana audiobook-urilor de la noi, scoate o varietate de formule audio: clasici români şi străini (Poe, Cehov, Tolstoi, Kafka, Urmuz, Caragiale, Eliade, Joyce, Golding ş.a.m.d.), citiţi de actori din mai multe generaţii (de la Radu Beligan la Marius Manole), de scriitori sau de oameni de radio (Mihai Dobrovolschi), dar şi scriitori români contemporani citind din propria operă (Blandiana, Liiceanu, Cărtărescu, Neagu Djuvara ş.a.). La Humanitas Multimedia poezia e mai puţin prezentă (dintre clasici, doar Topîrceanu şi Minulescu, ambii în lectura lui Andrei Pleşu, plus un Nichita Stănescu), audiobook-urile preluînd, practic, titlurile editurii care, din păcate, publică poezie extrem de rar. Aici însă un mare avantaj îl are Editura Casa Radio care beneficiază de „fonoteca de aur“ a SRR, unde se găsesc înregistrări cu clasici moderni citind din propria operă, înregistrări cu care alimentează, de cîţiva ani, formidabilele serii „Colecţionarul de voci“ (CD-carte), „Biblioteca de poezie românească“ (CD-carte), sau „Lecturi pe întuneric“ (audiobook), despre care voi vorbi în continuare.

Seria unicelor şi ultimelor înregistrări de la Editura Casa Radio a debutat în 2008 cu trei dintre cele mai emoţionante CD-cărţi apărute pînă acum: Tudor Arghezi – Cuvinte potrivite, Lucian Blaga – Poeţii şi G. Bacovia – Rar, fiecare avînd cîte o poveste înfiorătoare. Mitizat în anii ’30, interzis de comunişti în 1948 (în urma articolului scris de obscurul Sorin Toma în Scînteia, „Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei“; un articol demolator şi incriminator fusese scris iniţial de Miron Radu Paraschivescu), reabilitat în 1955 (datorită prim-secretarului Gh. Apostol şi la sugestiile lui Mihail Ralea şi Mihai Beniuc), Tudor Arghezi a fost invitat la Radio, între anii 1956-1967, unde a citit 36 de poeme (cele mai multe din volumele Cuvinte potrivite, Hore şi Frunze), ultimul dintre acestea, un „Psalm“, fiind citit, cu vocea tremurată, aproape stinsă, la vîrsta de 87 de ani, cu doar cîteva luni înainte de moarte. Interzis de asemenea de comunişti, Blaga şi-a pierdut dreptul de semnătură, precum şi postul de profesor de filozofia culturii, cărţile i-au fost retrase din biblioteci, iar între anii 1948 şi 1960 nimeni n-a publicat un singur rînd despre opera celui care fusese membru al Academiei Române încă din 1937 şi scriitor propus pentru Premiul Nobel. Chemat la Radio în două rînduri, în 1954 şi în 1960, Blaga a citit 49 de poeme proprii (majoritatea publicate postum în volumele Corăbii cu cenuşă, Cîntecul focului şi Ce aude unicornul), precum şi 12 traduceri apărute în 1957 în Din lirica universală, antologie căreia i s-a reproşat atunci „viziunea antirealistă a poeziilor“, lipsa „considerării valorii sociale“, dar şi selecţia „superficială“ a poeţilor. Din cine tradusese Blaga? Goethe, Schiller, Puşkin, Esenin, Rilke, Blake, Verlaine, Valéry, Stefan George, García Lorca, Allan Poe ş.a. Melancolic, litanic, Blaga va citi şi el ultimul său poem la Radio, „Risipei se dedă Florarul“, cu doar cîteva luni înaintea morţii. Povestea din spatele înregistrării lui Bacovia este identică. În 1947, poetului i se desfiinţează postul de consilier la Ministerul Artelor, iar poezia încetează a-i mai fi editată din motive de decadentism mic-burghez. Singura sa înregistrare radiofonică datează din 1954; mai făcuse una cu un an mai devreme, dar banda imprimată se ştersese. Soţia Agatha Grigorescu-Bacovia povesteşte că poetul îşi pierduse între timp dantura şi, jenat, refuzase să mai citească. S-a lăsat, în cele din urmă, convins, dar înregistrarea (făcută acasă; dacă ascultaţi cu atenţie, pe fundalul poemului „Plumb de toamnă“ latră un cîine) a decurs greu: Bacovia abia a citit 28 de poeme, mecanic şi grăbit, extenuat (rezemat de divan), cu voce slabă şi dicţie neclară. Dezamăgit de înregistrare, Bacovia a murit peste trei ani, comunicatul Agerpres consemnînd sec dispariţia „unui fruntaş al poeziei româneşti din ultimele decenii“. Tot cu doi-trei ani înainte de moarte au mai citit la Radio Miron Radu Paraschivescu, Emil Botta şi Gellu Naum, înregistrările acestora (din 1968, 1973, respectiv 1999), fiind de asemenea editate pe CD-cărţile de la Casa Radio.

Cele mai noi audiobook-uri, de data aceasta apărute în colecţia de proză „Lecturi pe întuneric“, ne aduc vocile lui Mircea Nedelciu şi Mircea Horia Simionescu. În 1998, cu un an înaintea morţii, Mircea Nedelciu a citit la Radio patru povestiri: „Marie-France în Piaţa Libertăţii (transmisiune directă)“, „DEX 305“, „Ora spre zero“ şi „Fahrenheit 91,4°“. După cum remarcă Ion Bogdan Lefter, scriitorul n-a ales prozele sale mai ample şi mai realiste, ci s-a oprit asupra unor bucăţi mai scurte, mai experimentale, mai adecvate lecturii prin virtuozitate şi poantă. Mircea Nedelciu citeşte relaxat şi alert („aşa-şi citea şi prozele la cenaclu“, îşi aminteşte Ion Bogdan Lefter) şi mă gîndesc că aceste înregistrări sînt şi ele o piesă importantă la conturarea personalităţii artistice a scriitorului – dispărut, ca atîţia alţi optzecişti, prematur – căruia, numai anul trecut, i s-au dedicat şi două foarte bune eseuri critice: Geografii semnificative. Spaţiul în proza scurtă a lui Mircea Nedelciu de Ionuţ Miloi (Editura Limes) şi Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii de Adina Diniţoiu (Editura Tracus Arte). Înregistrările lui Mircea Horia Simionescu datează din 1999 şi 2000, plus ultimul interviu, acordat Ancăi Mateescu cu cîteva luni înaintea morţii sale, survenită anul trecut. Alegînd fragmente importante din primele două volume ale tetralogiei Ingeniosul bine temperat: Dicţionar onomastic şi Bibliografia generală, înregistrările sale sînt nu doar cele mai consistente (două CD-uri însumînd peste două ore), dar şi cele mai bine citite. Dintre toate audiobook-urile româneşti ascultate de mine, MHS este scriitorul care-şi citeşte textele cel mai bine. Este o plăcere să-l asculţi citind şi, ca şi în cazul lui Mircea Nedelciu, vocea lui este foarte vie. Dacă figura sa este surprinsă în fotografiile lui Mircea Struţeanu, opera este sintetizată de Mircea Cărtărescu, fan declarat al lui MHS, în bookletul dublului-CD: „E Borges, dar unul plin de umor; Calvino, dar mult mai sintetic; Barthelme, dar cu un acut simţ moral; Urmuz, dar adesea transformînd gratuitatea în meditaţie morală, politică sau metafizică“.

De nepreţuit aceste înregistrări şi felul în care Casa Radio ni le pune, de ani de zile, la dispoziţie! Şi nu doar prin contribuţia la memoria sonoră a scriitorilor, ci şi prin contextul politic-biografic în care aceste înregistrări au fost realizate, în cele mai multe dintre cazuri, in extremis. (Fac aici o paranteză pentru a sugera şi chiar a cere transformarea în audiobook şi a altor ultime interviuri: de pildă, cel al lui Geo Bogza acordat în 1992-1993 Dianei Turconi, cel cu Tudor Ţopa luat de Iolanda Malamen sau recent-publicatul dialog dintre M. Ivănescu şi Gabriel Liiceanu.) Ţin să trec aici, la final, numele celor de la Casa Radio care au făcut şi fac aceste lucruri posibile: redactorii Emil Buruiană, Lavinia Ivaşcu, Maria-Elena Negoescu, realizatorul-coordonator Horia Pop, analistul multimedia Gilda Rădulescu şi Marilena Barabaş la mastering. Toţi aceştia fac o treabă extraordinară.

2012-04-05 (Dilema veche, nr. 425, 5-12 aprilie)