Sub genericul Microfonul vagabond sunt adunate, într-un prim volum, diverse reportaje, însemnări de drum din anii 1932-1935.

Se ştie doar că impresiile de călătorie au constituit din cele mai vechi timpuri un important mijloc de cunoaştere. Numeroşi scriitori români, dintre care menţionăm pe D. Golescu, Ion Codru-Drăguşanu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri, Alecu Russo, N. Filimon au cutreierat pământurile ţării sau alte meleaguri de pe continentul nostru. Toate acestea constituie o complexă literatură de călătorie, pe care şi astăzi o citim cu interes şi plăcere.

Să ne amintim că oamenii au trăit întotdeauna cu privirile aţintite spre exterior. Ei doreau să vadă şi să ştie, iar cei mai înzestraţi n-au ezitat niciodată să comunice şi altora impresiile lor. Fiindcă literatura de călătorie, dincolo de pitorescul priveliştilor consemnate, reprezintă şi o sursă de informare şi instruire.

Însemnările de drum n-au constituit o preocupare exclusivă a scriitorilor şi a reporterilor. Oameni cu profesiuni diferite ca geografi, naturalişti, speologi, istorici au contribuit la realizarea acestori scrieri care pendulează între informaţie şi arta reporterului înfiorat de frumuseţile locurilor, diversitatea obiceiurilor şi măreţia unor edificii. Cine urmăreşte programul emisiunilor de odinioară de la Microfonul vagabond nu poate să nu constate că ele se întemeiază pe o vastă experienţă universală şi românească, furnizată de literatura frumuseţilor patriei. [...] Până şi titlurile acestor emisiuni ca: "Din frumuseţile pământului românesc" (Gh. Vâlsan) sau "Să ne cunoaştem munţii" (I. Simionescu) sunt elocvente în acest sens. Ele reprezintă invitaţii la drumeţie şi cunoaştere, captând atenţia publicului prin detalii atractive extrem de variate. Întreaga paletă geografică, etnografică şi istorică este pusă în lumină pe această cale. Cititorul acestei antologii are, la un moment dat, impresia că harta complexă a ţării se derulează cu toate planurile sale specifice în faţa ochilor săi.

Dar relatările de călătorii din spaţiul carpato-dunărean nu s-au oprit, după cum am putut vedea, doar la formele de relief. Ele atrag atenţia asupra realizărilor fiinţelor umane care nu şi-au construit doar case de adăpost în oraşe şi sate, ci şi lăcaşuri de cult.

În conferinţa despre "Mănăstirea Voroneţ sau testamentul artei tradiţionale", G.M. Cantacuzino face istoricul acestui aşezământ, demonstrând, totodată că este o ultimă realizare de artă bizantină. În notele sale de drumeţii, D. Stanciu se opreşte asupra Mănăstirii Căldăruşani, iar părintele Gala Galaction şi-a comunicat impresiile pioase în "Note de drum la Mănăstirea Neamţului".

Dar călătorii români au avut mereu privirile aţintite spre interior şi spre exterior. Ei n-au rămas cantonaţi doar în cadrul spaţiului românesc. Mircea Eliade şi-a împărtăşit impresiile "Într-o mănăstire pe Himalaya" sau în eseul "Templele din sudul Indiei" Marin Bunescu povesteşte despre "Athosul artistic", iar P. Comarnescu ne oferă o viziune caleidoscopică despre un "Sfârşit de vară la Charleston unde vegetează o altă Americă" . Noi şi ceilalţi facem parte din planeta Pământ. Intelectualii români au întreţinut în permanenţă o conştiinţă deschisă a publicului dornic să cunoască lumea, fie şi numai pe calea undelor. Romulus Dianu relatează despre "O călătorie la Ankara", Al. Marcu poposeşte "În Corsica", iar C. Dron, în "Impresii dintr-o călătorie pioasă", vorbeşte despre locurile sfinte de la Ierusalim.

Fiecare dintre aceste conferinţe este o invitaţie la lectură şi cunoaştere. Primul volum din antologia Microfonul vagabond se configurează ca o mică şi captivantă călătorie prin timp şi spaţiu.

1998-10-14 (Luceafărul)