[…] Când, la 22 decembrie 1989, dictatura comunistă s-a prăbuşit, radioul, la fel ca televiziunea, la fel ca presa, la fel ca întreaga ţară, şi-a redobândit dreptul la liberă exprimare. În zilele Revoluţiei din decembrie 1989, înfruntând pericolele – s-a tras asupra clădirii, aşa cum s-a tras şi asupra altor instituţii – toţi cei ce lucrau în radio şi-au făcut, cu o pasiune eroică, datoria de a informa şi păstra legătura cu ţara. Dar si cu lumea, căci în acele zile postul naţional de radio a preluat si difuzat comentarii şi ştiri provenind de la agenţii de presă şi posturi de radio străine. România a concentrat atunci atenţia lumii întregi.

Ce se transmitea? Ce aflau ascultătorii din ţară sau străinătate? Iată, cititorii au la dispoziţie acum un volum, ale cărui 462 de pagini reprezintă „o culegere selectivă din programele radiodifuzate în zilele de 17-25 decembrie 1989”. Intitulat E un început în tot sfârşitul... volumul a apărut în Colecţia Biblioteca Radio, editată de Societatea Română de Radiodifuziune, Departamentul Secretariat General, Direcţia Patrimoniu si Secţia de Istorie Orală.
Lucrarea a fost alcătuita în cadrul Secţiei de Istorie Orală (realizator coordonator – Mariana Conovici, redactori – Silvia Angelescu, Emilian Blânda, Virginia Călin, Octavian Silvestru, şi cu colaboratori, pentru transcrieri si traduceri, – Anamaria Tăbăcel, Edith Enderffy, Agnes Majtenyi).
Sunt aproape 750 documente păstrate în Arhiva Secţiei de Istorie Orală a Societăţii Române de Radiodifuziune şi Arhiva Serviciului Român de Informaţii, provenind de la Radio Ankara, Radio Szeged, Vocea Americii, British Broadcsting Company (BBC), Radio Varşovia, Radio Europa Libera şi Radio Budapesta. Nu au putut fi folosite documente din arhivele posturilor de radio din Moscova si Belgrad, apelurile si demersurile editorilor rămânând fără răspuns. Tot acest material din Arhiva Secţiei de Istorie Orală însumează 2200 pagini de transcriere. La care se adăuga depeşele marilor agenţii internaţionale de presă, fotocopii realizate în cadrul Departamentului Documentare al postului de radio Europa Liberă.
Parcurgând astăzi la 9 ani distanţă, în linişte, paginile acestei binevenite si necesare sinteze documentare, cititorul are prilejul de a realiza o imagine vie, adeseori contradictorie a informaţiilor transmise pe undele radio în perioada 17 decembrie 1989 – izbucnirea revoluţiei la Timişoara – şi 25 decembrie 1989 – ziua execuţiei cuplului Ceauşescu. Atunci, în derularea vertiginoasă a evenimentelor, în tensiunea fiecărei clipe, discernerea adevărului de ştirile eronate era dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Ca o introducere în atmosfera cărţii, dr. Eugen Preda, director general al Radiodifuziunii Române imediat după 22 decembrie 1989, evoca, într-o "Rememorare", condiţiile în care a preluat conducerea şi primele măsuri luate atunci: sigilarea dosarelor de la Serviciul Personal si încălzirea clădirii Radio cu păcură (Ceauşescu interzisese folosirea acestui combustibil).
Cartea este structurata în unsprezece capitole, documentele fiind ordonate cantitativ-tematic iar informaţiile grupate – precizează d-na Mariana Conovici, în „Nota asupra ediţiei” – „au determinat structura volumului, fiecare capitol reprezentând o categorie majoră de informaţii difuzate pe undele hertziene în acele zile”.
Analiza informaţiilor, se arata în Nota asupra ediţiei, ridică cel puţin două probleme. Se urmarea provocarea revoltei românilor sau pregătirea opiniei publice internaţionale în vederea unei intervenţii în forţă?
Pentru a ilustra acest aspect contradictoriu al ştirilor vehiculate, să ne oprim asupra celor privind Timişoara. În ziua de 18 decembrie 1989: Deutsche Presse Agentur (D.P.A.), ora 01.04, ştire din Budapesta: „Câţiva tineri au fost bătuţi... mai multe persoane au fost arestate”. Associated Press (A.P.), ora 5.01, din Viena: „Nu a fost dat nici un număr pentru cei arestaţi şi nici pentru cei răniţi". Reuters, 15.48, Budapesta: „Numeroşi răniţi şi arestaţi". Agenţia France Press, (AFP), 16.40, Budapesta: „Au existat numeroşi răniţi şi posibil chiar o victima... pare sa fi fost o femeie sau un copil". United Press International (UPI), 22.05, Budapesta: „Au murit mai mulţi oameni... o femeie a fost călcată mortal de un tanc... O locuitoare a Timişoarei, într-un interviu telefonic transmis de televiziunea de stat austriacă, a spus că a văzut cadavrele a patru soldaţi”.

Ştiri contradictorii continuă şi în zilele următoare. Astfel, la 23 decembrie, Radio Budapesta (R. B.), la ora 20.00, menţiona: "Corespondenţii Televiziunii sovietice au transmis că la Timişoara, după ora şapte seara, au reînceput luptele. Anterior au fost paraşutate în oraş trupe ale Securităţii".
Cu o zi mai înainte, 22 decembrie, la ora 02.45, tot la R.B., un corespondent din Arad, Jósef Orosz, arăta că este război civil! În aceeaşi zi, în jurul orei 09.00, Emil Hurezeanu, menţiona declaraţia unei perechi poloneze intervievată de Televiziunea maghiară, conform căreia unităţile Securităţii trăgeau ieri într-o mulţime de aproximativ 3000 de persoane la Arad... "Sunt informaţii îngrozitoare, informaţii sfâşietoare. Nu ştiu în ce măsura ele pot fi întotdeauna verificate". În fine, în seara zilei, Radio Budapesta, revine cu o altă corespondenţă din Arad în care reţine starea euforica a mulţimii, pentru că la Arad – după cum s-au exprimat – este o sărbătoare a păcii şi a bucuriei... „Ieri au fost câteva împuşcături de avertisment, dar nimeni nu a avut cunoştinţă despre morţi sau răniţi".

În comentarii difuzate la Radio Europa Liberă, la care participă Nicolae Stroescu-Stânişoara, Şerban Orăscu şi Emil Hurezeanu, se fac referiri la relaţiile dintre armată şi Securitate. „Armata – spune N. Stroescu-Stânişoara – nu este izolată de popor, aşa cum sunt izolaţi securiştii care, luptând împotriva intereselor poporului, fiind în vârful acestei lupte, împotriva poporului, au un sentiment de înstrăinare, sunt conspiratori împotriva poporului".
Şerban Orăscu îşi exprima convingerea ca armata româna, „în momentul în care va depăşi rezistenţa opusă probabil de câţiva comandanţi înfeudaţi ceauşiştilor, se va alinia poporului român, pentru că nu pot să concep ca în actuala conjunctură, când ceauşeştii îndreaptă ţara spre o răzmeriţă... eu aş zice termenul modern, spre un război civil, fără a pregeta, nu pot concepe că armata româna se va situa în aceasta conjunctura istorică de partea regimului Ceauşescu”.
Să mai reţinem şi acest comentariu al lui E. Hurezeanu, din aceeaşi zi de 21 decembrie, despre cele ce se întâmplau la Sibiu: „Dacă aceşti viitori ofiţeri ai ţării, astazi elevi de şcoala militară, au fost obligaţi astăzi să tragă la Sibiu în popor, conştiinţa lor va fi pătată pentru totdeauna. Ei reprezintă într-un fel viitorul armatei române, viitorul corpului ofiţerilor, va fi o rană greu de vindecat”.
Altă categorie de ştiri difuzate în acele zile se referă la posibile conflicte armate româno-ungare. La 23 decembrie, Vocea Americii, la ora 20.00, reproducea o declaratie a ministrului ungar al Apărării, Ferenc Kárpáthy, făcută la o bază aeriană din apropierea Budapestei". Acesta menţiona că nu exclude posibilitatea ca elementele Securitaţii, obediente încă conducătorului rasturnat de la putere, Nicolae Ceauşescu, să se aventureze într-o provocare militară împotriva Ungariei... Două blindate, aparţinând după toate indiciile detaşamentelor Securităţii din slujba dictatorului răsturnat, s-au îndreptat spre linia de frontiera a Ungariei, fără să treacă însă graniţa.
De asemenea, două elicoptere decolate din spaţiul aerian al României au violat spaţiul aerian al Ungariei. Ministrul ungar al Apărării a declarat ca armata şi forţele aeriene ungare sunt pregătite să prevină alte eventuale incidente".
La 22 decembrie Radio Budapesta, la ora 19.00, relata despre înfruntarile de la Târgu-Mureş. Momentan se mai trage cu artilerie grea, securiştii trag şi asupra militarilor... Ieri s-a tras încă doar cu tunuri de apa, dar seara au fost şi împuşcături".

Ştiri despre înfruntările dintre armată şi trupe ale Securităţii sunt transmise şi de Agenţia iugoslavă Tanjug. Astfel, la 23 decembrie, Vocea Americii, preluând o informatie Tanjug, relata, la ora 20.00, că unităţile armatei au izolat grupurile de securişti înarmaţi, obediente încă dictatorului înlăturat. Se aşteapta însă ca luptele să se înteţească în timpul nopţii".
De remarcat că multe din aceste informaţii nu provin de la corespondenţi de presă profesionişti, ci de la diverşi martori (studenţi străini, turişti, emigranţi etc.) Cu insistenţă revin cele despre morţii şi răniţii din acele zile. Cifrele, dupa cum am vazut, evolueaza vertiginos, de la 2-3, la sute, mii si zeci de mii.

La 19 decembrie, Radio Budapesta, la ora 08.00, relata că la Timişoara numărul morţilor este de 300-400". La ora 09.37, Center Monitoring Departament, din München, preluând o altă relatare de la Radio Budapesta, menţiona că s-a aflat ca într-un spital din Timisoara, mai mult de 200 de oameni au murit în urma rănilor". Associated Press transmite din Viena, la 11.25, o convorbire telefonica cu un tânar maghiar care a declarat ca are mai multe rude care lucreaza ca doctori în spitalele din Timisoara. Acesta afirma ca într-un singur spital erau 250 de morti, printre cei ucişi fiind mai mulţi copii. Circa 30% la suta dintre cei ucişi si răniţi erau etnici maghiari, ceilalti etnici români. AFP, 13.02, Vatin: "Mii de morti la morga spitalului". Vocea Americii (VOA), 21.00: "Câteva sute". Radio Europa Libera (REL), 22.15: "Numarul mortilor variaza de la doi la câteva sute... specificam ca aceste cifre nu sunt confirmate". Tanjug, Vârset, 22.52: "Aproximativ 2000 oameni".
Comentând aceste informatii care sunt deseori conflictuale, Emil Hurezeanu, la Europa Libera, precizează: "Specificăm că aceste cifre nu sunt confirmate şi vom continua să susţinem de fiecare dată caracterul violent al reprimării demonstraţiei de la Timişoara".
A doua zi, 20 decembrie, Reuter transmite din Belgrad, la ora 01.43: "De când forţele Securităţii au intervenit cu tancuri şi elicoptere împotriva demonstranţilor anti-guvernamentali, au fost ucişi până la 2000 de oameni". Tot Reuter, de data aceasta de la Budapesta, la ora 14.20, relateaza ca ministrul de externe ungar, Gyula Horn, a spus ca "mai multe sute de oameni au fost ucişi şi răniţi la Timişoara când miliţia şi armata au atacat demonstranţii". Reuter, la 20.57 din Berlinul de Răsărit, ştire preluată de la AND: "circa 3000-4000".
21 decembrie. DPA, 09.33, Bucuresti, stire AND: "3000-4000 de oameni". Reuter, 15.16, Viena, stire a agentiei ungare MTI: "În România, demonstratiile în care au fost ucisi pâna la 4000 de oameni continuă".

La ora 17.00, Europa Liberă informează despre o conferinţă a ministrului de externe ungar, la care acesta a declarat că potrivit unor informatii credibile, în vestul României au loc ciocniri între forţele armate şi cele ale Securităţii. Se pare că unii soldaţi au refuzat să execute ordinele de a trage în demonstratii şi s-au alăturat manifestanţilor. Horn a informat totodată că potrivit informaţiilor deţinute, între 1000-2000 de persoane au fost ucise la Timişoara şi în împrejurimi, ca urmare a ciocnirilor dintre forţele Securităţii şi demonstranţi".
În dimineaţa zilei de 22 decembrie, Europa Liberă difuzează o ştire primita de N. C. Munteanu, de la cineva, cu o voce gâtuită de emotie, care a spus că la Timişoara ar fi fost "4632 morti, 1282 de raniti în spitale, unii în judete apropiate". „Cifra ni se pare foarte mica [comentariu Emil Hurezeanu -n.n.]. 13214 arestări şi 7613 condamnari la moarte! Deci la Timisoara! Cifrele respective ar fi fost discutate într-o sedinta cu usile închise a Cabinetului 2 a Comitetului Executiv, miercuri seara".
Aceasta cifră este preluată şi de Radio Budapesta, care la ora 16.00 transmite: "Radioul liber de la Timişoara a anunţat la ora 15.08... 4326 morti".
23 decembrie. Reuter, 15.16, Belgrad: „Tanjug a relatat din Bucureşti că în timpul întregii saptamâni de violenţe au fost omorâţi cel puţin 12 000 de oameni". R. B., dupa ora 18.000, relatare Józef Orosz: "Surse ponderate susţin că până acum numărul victimelor revoluţiei române se ridica la 70 000-80 000. Numarul ranitilor ajunge la 300 000”. Iata si câteva stiri din ziua de 25 decembrie. La ora 12-14, Associated Press, citeaza Radio Budapesta ca spunând ca 70 000-80 000 de oameni ar fi fost omorâti de când a început în decembrie revolutia care l-a rasturnat pe ultimul conducator stalinist din blocul sovietic.
"Numarul ranitilor a atins cifra de 300 000" a spus Radio Budapesta. Stirea, ca si cea referitoare la victime, este imposibil sa fie verificate".
Aceeasi agentie revine, la ora 13.18, cu o declaratie a ministrului Sanatatii de la Bucuresti care apreciaza ca în întreaga tara sunt mai multe mii de victime... În ceea ce priveste cifra data de Radio Budapesta, 70 000 de morti din 17 decembrie, începutul revoltei în Timisoara, ministrul român a apreciat-o ca fiind „foarte exagerata”.

In fine, si o ştire prezentata de E. Hurezeanu, la Europa Libera, în jurul prânzului: „Se ofera un numar al victimilor care, as spune, deja cprespunde cu cel transmit astazi dimineata - dar pentru care nu aveam o confirmare - la ora 6.00 de colegii britanici de la serviciul mondial al BBC, peste 60 000 de victime".
"Aceste stiri contradictorii, noteaza d-na Conovici, au circulat de multe ori dupa principiul bumerangului; s-au întors uneori împotriva românilor care, de altfel, le-au preluat fara discernamânt".
E un început în tot sfârşitul... prin bogăţia de informaţii reunite între copertele sale, devine un instrument de lucru de primă importanţă pentru cercetătorii care vor scrie istoria Revoluţiei române din decembrie 1989. „Cercetătorul obiectiv – scrie Mircea Carp, el însuşi una dintre vocile de la Europa Libera prezente în volum – va detecta nu numai zorii adevărului, dar mai ales cum au mijit si apoi au luminat, cum a câştigat Puterea Cuvântului!”

1998-12-02 (Magazin istoric nr.12)