Ion Bogdan Lefter : Se răspândesc în ultima vreme şi la noi aşa-numitele „cărţi sonore" („audio-books”, în limba internaţională a epocii şi a utilizatorilor de CD-uri/ Compact Disks, „navigatori” în „universul virtual”, un soi de – nu-i aşa?! – „cetăţeni ai lumii”...). Câteva dintre editurile româneşti de azi au înţeles că a sosit momentul să-şi extindă producţia şi pe alte „suporturi” decât hârtia. […]
Colecţia "Teatru la microfon" a fost inaugurata în urmă cu câteva luni cu o carte splendidă: Levantul lui Mircea Cărtărescu. Nu toata poema eroi-comica, ci doar Cântul al unsprezecelea, şi anume varianta prezentă de la bun început în cartea lui Cărtărescu sub formă de "tragodie comiceasca în cinci perdele" (adică în cinci acte, în limbajul teatral pre-modern). Regizorul Gavriil Pinte a dirijat o montare radiofonica in 2002 sau 2003 (Manoil, Vodă şi celelalte personaje ale lui Cărtărescu fiind Florian Pittiş, Mircea Albulescu, Adrian Pintea, Petre Nicolae, Radu Amzulescu ş.a. – spectacolul a obţinut în 2003 Premiul UNITER pentru producţii radiofonice) – şi de aici, de la înregistrarea Cântului al unsprezecelea, a pornit ideea „cărţii sonore”.
Noutatea ei cea mai preţioasă e prefaţa scrisă special de către autor, "O, Levant, Levant ferice..." (acesta era versul de deschidere al „Cântului” prim): Cărtărescu face o arheologie a epopeii, reamintindu-şi scene din copilărie, apoi din anii de şcoală, când l-a descoperit pe Bolintineanu, al cărui "Conrad" avea sa fie marele model al Levantului. Evocarea continua cu studenţia şi ajunge la finele anilor '80, când a scris epopeea si a citit-o la Cenaclul "Junimea", condus de Ovid S. Crohmalniceanu. Membru si eu al conclavului de tineri literatori, m-am numărat printre auditorii si comentatorii entuziaşti ai capodoperei care ni se părea că se naşte sub ochii noştri (Cărtărescu n-o scria chiar acolo, dar, citindu-ne-o „în serial”, pe măsura ce avansa, ne dădea iluzia!). Nu mai ţineam minte – însă – ce povesteşte acum autorul în prefaţă: ca „varianta” dramatizată a „Cântului al unsprezecelea” fusese scrisa mai întâi, dar ieşise atât de subversiva, încât, la sfatul lui Crohmalniceanu, Cărtărescu a mai compus o data „Cântul”, "mai puţin virulent politic" şi nepus pe roluri, ca la teatru. Era cu câteva luni înaintea revoluţiei din decembrie 1989, aşa că în 1990, când cartea s-a publicat, au putut apărea ambele versiuni. Să mai spun doar ca lectura si audiţia sunt savuroase, epopeea scrisa de Cărtărescu în amestecul de limbaje ale istoriei mai vechi a poeziei româneşti fiind absolut delectabila chiar si in doze mici, de pilda redusa la un "Cant" dramatizat si montat radiofonic..

2005-05-25 (Ziua)