Ascultătorii acestui compact-disc au şansa de a valida cuvintele lui Paul Zumthor, împărtăşind încărcătura emoţională a vocii unui mare actor român, Emil BOTTA:
„Emoţiile foarte puternice provoacă emiterea vocii, dar nu neapărat şi a limbajului: strigătul nearticulat, geamătul pur, vocalizarea fără cuvinte sunt expresia lor cea mai naturală [...]; explozii ale fiinţei care se identifică cu propria-i voce, într-o mişcare pasionată de întoarcere dincolo de pragul banalităţii vieţii”.

Vocea lui Emil Botta ne ajută să trecem peste acest „prag”. O facem ascultând recitalul său poetic „fără de saţiu” şi fără de seamăn. De la Dante Alighieri, vestitorul Renaşterii, la Mihai Eminescu, socotit ultimul mare romantic, un veritabil compendiu liric european, însumând şase veacuri de poezie, în care se află cuprinşi şi William Shakespeare şi J.W. Goethe şi Heinrich Heine şi John Keats. Despre acesta din urmă, Emil Botta scrisese cândva în Sensibilităţi de provincie: „Îmi amintesc din fabulă doar numele aceleia pe care o iubea Keats: o chema Fanny Brawne. Silabele, ca un apolog pentru sport, evocă un trup definitiv, o frumuseţe senzuală şi fără mister. E ca şi cum gestul recunoaşte conturele, palpează forme în unitatea ei primordială. Dacă aş crede într-o fatalitate a istoriei literare, într-un oarecare determinism al sentimentelor, în caracterul lor de hipnoză, act inepuizabil, aş afirma că viciul blond care a scuturat o viaţă a poetului la douăzeci şi cinci de ani, trebuia să se numească agresiv Fanny Brawne”.

O vom identifica oare pe Fanny şi în această baladă saxonă cu titlu galic: La Belle Dame sans Merçi? Iar în Cugetările sărmanului Dionis, pagina eminesciană a lumii sonore propuse de Emil Botta, vom afla că „Eminescu a ştiut transfigura cu măiestrie graţia comună a femeilor sale”? Pentru un pământean genial ca Botta „moartea era intrarea într-o nouă ordine, într-o stare de inocenţă şi somn. Ea nu constituie un conflict şi, de aici, plin de promisiuni, cerul apologetului”. Ca urmare, ascultând versurile terifiante ale Infernului dantesc, ne vor reveni în minte şi stihurile – mult mai senine – ale Purgatoriului[…].

(Fragmente din eseul introductiv „Vocea astrală” de prof.univ.dr. Titus Vîjeu)

EMIL BOTTA recită de ...DE LA DANTE LA EMINESCU...

Ascultă :

1. Dante (1256-1321), Infernul, Cântul V – 7’10’’ 2. W. Shakespeare (1564-1616), Hamlet (fragment) – 9’19’’ 3. J.W. von Goethe (1749-1834), Craiul ielelor – 3’51’’ 4. John Keats (1795-1821), La Belle Dame sans Merçi – 4’14’’ 5. H. Heine (1797-1856), Declaraţie – 2’29’’ 6. M. Eminescu (1850-1889), Cugetările sărmanului Dionis – 5’25’’ Bonus: 7. Ciobănaşul – 2’19’’ 8. Mioriţa (fragment) – 1’40’’ Înregistrări Radio România din 1967 (3, 5), 1968 (4), 1969 (6), 1971 (1, 2, 7), 1973 (8)